Au marcat Ziua de 9 Mai

Au sărbătorit tripla semnificaţie a Zilei de 9 Mai
Au sărbătorit tripla semnificaţie a Zilei de 9 Mai
Profesori, elevi şi reprezentanţi ai adminsitraţiei locale au făcut o incursiune în istorie şi cultură. Imagini

Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” a găzduit, vineri, o serie de manifestări pentru a marca tripla semnificaţie a zilei de 9 Mai: Ziua Europei, proclamarea Independenţei de Stat a României din 1877 şi finalul celui de-al Doilea Război Mondial, din 1945. Manifestările fost oganizate de Primărie, în colaborare cu instituţia gazdă, Universitatea Oradea, Consiliul Judeţean Bihor şi Casa de Cultură a Municipiului. Cuvântul de deschidere oficială, de la ora 11:00, a fost rostit de directorul instituţiei, Ioan Vasile Micu, după care a fost lansată cartea „Rolul cultural şi politic al lui George Sofronie la Oradea. Aspecte ale vieţii culturale orădene 1926 – 1934″.

Elevii îşi relansează revista

A fost relansată, de asemenea, revista „Foaia de istorie”, editată de elevii clasei a IX-a D, profilul jurnalism, de la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr“. De la ora 12:30 s-a desfăşurat sesiunea de comunicări „Instituţii naţionale şi europene, secolele al XIX-lea şi al XX-lea”, cuprinzând tematici diverse, printre care „Vaticanul”, „Oradea – model de interculturalitate”, „Biserica cu lună”, „Muzeul Ţării Crişurilor”, „Instituţii ale Uniunii Europene” şi „Turist în Oradea”.

Malina Pop



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !