Au pierdut procesul cu Institutul Elie Wiesel: C.L. Beiuș trebuie să renunțe la denumirea străzii Mareșal Antonescu

De Veronica Bursaşiu
10Comentarii
Au pierdut procesul cu Institutul Elie Wiesel: C.L. Beiuș trebuie să renunțe la denumirea străzii Mareșal Antonescu
Mareșalul este considerat de directorul Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, responsabil de tragedia evreilor din România şi a romilor.

Alexandru Florian a declarat că ceea ce particularizează Holocaustul din România este că exterminarea evreilor a început mai devreme decât în teritoriile ocupate de Germania, dar s-a încheiat mai repede, iar responsabilitatea pentru faptele petrecute îi aparţine lui Antonescu.

Consiliul Municipal Beiuş trebuie să renunțe la denumirea unei străzi ce purta numele mareșalului Antonescu. Curtea de Apel Bucureşti a constatat că recursul declarat de Municipalitatea beiuşeană este perimat, astfel că sentința dată de Tribunalul Bucureşti a rămas definitivă şi irevocabilă. Beiuşenii sunt chemați să aleagă în dezbatere publică între denumirile de „Spitalului” sau „Sublocotenent post-mortem Samuilă Mihai- Anton”. Sublocotenentul Samuilă Mihai- Anton a fost primul erou al Beiuşului care a căzut la datorie după al doilea război mondial.

Pe 11 noiembrie 2003, o coloană de transportatoare blindate aparținând Batalionului 151 Războieni, care se afla în Afganistan, în timp ce se întorcea dintr-o misiune, a fost atacată cu focuri de armă automată în apropiere de graniţa cu Pakistan. În timpul incidentului, sergentul-major Samuilă Mihai-Anton a fost rănit, el aflându-se pe transportatorul blindat din fruntea coloanei. După trei zile de la incident, pe 14 noiembrie 2003, organismul sergentului Samuilă Mihai-Anton a cedat. Pe 14 noiembrie 2003, sergentului i s-a acordat post-mortem titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Beiuș. „În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni de patrulare în teatrul de operații din Afganistan, în care și-a sacrificat viața, sergentul-major a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de cavaler, cu însemn pentru Război”, se arată în nota de fundamentare ce privește propunerea ca strada Antonescu să poarte numele eroului beiușean.

„Inițial atribuirii denumirii de Mareșal I. Antonescu, strada în cauză a purtat denumirea de Spitalului, fapt pentru care s-a optat ca variantă și prezentarea «Spitalului» ca și propunere de atribuire de denumire. Propunerea «Sublocotenent post-mortem Samuilă Mihai-Anton» a primit aviz favorabil din partea Comisiei Județene pentru Atribuire de Denumiri din cadrul Instituției Prefectului Bihor. Pentru varianta nr. 2, Spitalului, s-a avut în vedere faptul că inițial atribuirii denumirii de Mareșal Antonescu, strada a purtat denumirea de Spitalului. Pentru propunerea «Spitalului» nu este necesară obținerea avizului din partea Comisiei Județene pentru Atribuire de Denumiri din cadrul Instituției Prefectului”, spune arhitectul-șef Ionuț Mircea Pantiș.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor