Au primit sacramentul mirului

1Comentariu
Au primit sacramentul mirului
Sute de credincioşi slovaci au participat la confirmarea tinerilor din comunitate.

Mare eveniment în cadrul comunităţii slovace din Bihor. Duminică, unsprezece adolescenţi şi tineri au primit, la Biserica din Cetate, sacramentul mirului. „Este un eveniment care în comunitatea noastră are loc doar o dată la patru-cinci ani. Este vorba despre sacramentul mirului sau comfirmare.Cu acest prilej, tinerii primesc darul duhului sfânt”, spune  Jan Mlynarcik, preotul paroh al Bisericii slovace din Cetatea Oradea.

Semnificaţie

Împreună cu Botezul şi Euharistia, sacramentul mirului formează ansamblul «sacramentelor iniţierii creştine» a căror unitate trebuie păstrată. Preoţii le explică credincioşilor că primirea acestui sacrament este necesară pentru desăvârşirea harului baptismal.Prin sacramentul Mirului, credincioşii  sunt legaţi mai desăvârşit de Biserică, sunt întăriţi cu o putere specială a Duhului Sfânt şi prin aceasta au obligaţia mai strictă de a răspândi şi de a apăra, prin cuvânt şi faptă, credinţa, ca adevăraţi martori ai lui Cristos. Tinerii care au fost confirmaţi duminică sunt în din zona Salonta, Mădăras şi Oradea.La eveniment a participat şi episcopul romano-catolic Bocskei Laszlo, dar şi consulul onorific al Slovaciei la Salonta, Miroslav Jabloncsik.

V.B.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor