Au sarbatorit Haloween-ul impreuna

8Comentarii
Au sarbatorit Haloween-ul impreuna

Copiii de la Gradinita cu Program Normal Săbolciu şi cei de la Grădiniţa Particulară „Paradisul Copiilor” din Oradea (cu predare în limba engleză) au sărbătorit, în avans, Haloween-ul. Preşcolarii au confecţionat măşti, au sculptat dovleci şi au realizat lucrări artistice. Ei s-au deghizat, apoi, în vrăjitori, zâne, mumii, personaje de desene animate, dar şi în obiecte neînsufleţite.

În activitate au fost implicaţi 40 de copii, 25 de la Grădiniţa din Săbolciu şi 15 de la Grădiniţa „Paradisul Copiilor”. Activitatea, coordonată de educatoarele Natalia Ruzsa, de la Grădiniţa din Săbolciu, şi Corina Popuţe şi Edith Ioan, de la Grădiniţa „Paradisul Copiilor”, a făcut parte dintr-un proiect aducaţional mai amplu, semnat între cele două unităţi de învăţământ. Proiectul „Sărbătorim împreună” a fost iniţiat de profesoara Rodica Ciocan, directoarea Grădiniţei nr. 43 „Micul Prinţ” din Oradea, în colaborare cu educatoarele Ioana Klein şi Bonka Erika.

Tradiţii americane

„Proiectul se derulează pe o perioadă de cinci luni, între octombrie 2010 – februarie 2011 şi are ca loc de desfăşurare cele două grădiniţe. Activităţile cuprinse în acest proiect vor punea accent pe specificul sărbătorilor americane: Haloween, Thanks Giving Day, Christmas Holiday şi Valentine’s Day. Parteneriatul are rolul de a-i familiariza pe preşcolarii de naţionalitate română cu sărbătorile tradiţionale americane”, a declarat Natalia Ruzsa, coordonatoarea proiectului.

„Deşi este primul parteneriat educaţional pe care-l dezvoltăm cu o grădiniţă de stat, considerăm că astfel de proiecte sunt extrem de importante pentru ca micuţii să-şi formeze o atitudine tolerantă, deschisă, de acceptare şi de înţelegere”, a declarat Corina Popuţe, directorea Grădiniţei „Paradisul Copiilor.

C.D.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor