Au semnat declaraţia de Unire

De Crina Dobocan
1Comentariu
Au semnat pentru Unire şi solidaritate
Au semnat pentru Unire şi solidaritate - © Foto: Crina Dobocan
Elevii Şcolii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” din Oradea au semnat declaraţia de Unire şi Solidaritate la Centenar.


Convinşi că şi generaţia lor trebuie să urmeze idealurile înaintaşilor de la 1918, elevii din clasa a II-a B de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Oradea au semnat Declaraţia de Unire şi Solidaritate la Centenar. Joi, 15 noiembrie, ei au sosit la şcoală costumaţi în straie populare şi dornici să arate tuturor că sunt solidari cu cei care încă se mai luptă pentru recunoaşterea şi respectarea drepturilor pentru România şi cu cai care trăiesc în afara graniţelor ţării.

„Am semnat pentru reunirea României cu Republica moldova, respectarea pentru românii din Ucraina, Serbia şi Bulgaria, în acte normative şi practică, a aceloraşi drepturi la limbă maternă care există în România şi respectarea drepturilor culturale ale românilor în toate ţările balcanice. Prezenta declaraţie o vom da, la 1 decembrie 2018, spre păstrare, Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea”, a spus prof. Stela Tăut, coordonatorul acţiunii.

Pe parcursul săptămânii vitoare, toate clasele vor semna declaraţia, iar la final toate declaraţiile vor fi instalate pe un panou imens şi oferite Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea.

Activitatea a fost iniţiată de profesorul Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, cu sediul la Arad.

Şcolile în care se desfăşoară activitatea vor fi trecute într-un document la nivel naţional, care va fi depus de Ziua Marii Uniri la Albă Iulia.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor