Au spart lemne la Campionatul Mondial

Au spart lemne la Campionatul Mondial
Pentru prima dată, România s-a prezentat cu un lot naţional la CM al tăietorilor de lemne din Austria.

Romania participă pentru a doua oară la cea mai puternică competiţie STIHL Timbersports, dar în premieră cu o echipă naţională, după ce în 2009 a avut un concurent la individual în persoana bihoreanului Nagy Botond. STIHL Timbersports este o competiţie care a luat naştere peste ocean, în SUA şi s-a răspândit rapid pe întreg mapamondul. Costel Pleş, din Cluj,  Dan Petrescu – Constanţa, Nicolae Niamciuc – Arad şi Nagy Botond din Săcuieni au reprezentat România la Campionatul Mondial al taietorilor de lemne „Stihl Timbersport” din St.Johann, Tirol, Austria. Bihoreanul Nagy Botond este şi selecţionerul echipei naţionale a tăietorilor de lemne. El s-a întors chiar marţi dimineaţa de la competiţia mondială care a avut loc în perioada 3-5 septembrie.

Antrenaţi de campion

„Eu cred că am reuşit să obţinem rezultatul pe care nici nu l-am visat. O clasare între poziţiile 14-16, încă nu pot să spun exact. Şi asta din 20 de participanţi”, spune Nagy Botond. Pe lângă muşchi, tăietorii au nevoie de pricepere, atenţie şi putere de concentrare. Fiindcă un motoferăstrău lucrează cu viteza unei maşini de Formula 1. 27 de kilograme şi 240/h – asta ştie motoferastrăul cu care românii au vrut să prindă podiumul la mondialele de tăiat lemne – o tradiţie pentru toate marile ţări europene şi pentru America. Americanii, elveţienii şi nemţii sunt cel mai bine cotaţi la competiţiile mondiale.

Antrenorul tăietorilor de lemne români a fost pentru o perioadă un american cu o mare experienţă în acest sport: Carson Bosworth. Campionul lumii la tăiat lemne. „Carson Bosworth a fost la noi în luna aprilie într-un schimb de experienţă în virtutea relaţiei de prietenie pe care o avem. Anul trecut, la prima mea participare la o competiţie mondială, m-am pregătit câteva zile la el în America”, spune selecţionerul echipei României. Bihoreanul şi-a făcut echipă naţională la MenFest, eveniment în cadrul căruia a fost organizat, primul campionat naţional al tăietorilor de lemne.

Probe spectaculoase

Participanţii au trecut prin probe extrem de spectaculoase ca:  topor orizontal, vertical şi la înălţime, joagăr sau motoferăstrau. Fiecare dintre cele cinci probe solicită într-un mod diferit concurenţii şi fac apel la o gamă largă de „skills-uri”. Atunci a avut loc şi o demonstraţie cu un supermotoferastrău, mânuit de Nagy Botond. Este una dintre probele la care bihoreanul este cotat printre cei mai buni din Europa.

La Campionatul Mondial de la St. Johann, selecţionerul României spune că a ratat, inexplicabil, tocmai la această probă. „Am reuşit să mă clasez doar pe poziţia 17, iar primii 16 intrau în finală. Am şi plâns”, mărtuiseşte Nagy Botond.

Bihoreanul spune că la această ediţie a CM chiar nu a avut emoţii. „Chiar am urmărit relaxat competiţia”. Competitorii trebuie să treacă prin şase probe. Trei cu toporul şi trei cu motofierăstraiele. „Fiecare participant trebuie să facă cele şase probe obligatorii. Dintre cele trei cu motofierăstraie, una este tăiatul lemnelor cu un joagăr manual şi alte două cu motofierăstraie, unul normal, de serie şi unul super tuningat. Al meu are 60 de cai putere şi cântăreşte 30 de kilograme. Este foarte greu de controlat o astfel de maşinărie, de aceea trebuie mult antrenament”, spune sportivul.

Veronica Bursaşiu
veronica.bursaşiu@informmedia.ro

Pleaca la EuroJack

Pleaca la EuroJack



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !