Au trecut de Bega Timişoara

Baschetbalistele de la CSM U Oradea au învins Bega Danzio Timişoara cu 58-39.

CSM Universitatea a reluat şirul victoriilor în campionat şi au trecut de Bega Danzio Timişoara cu scorul de 58-39 (13-9, 18-8, 16-12, 11-10). Chiar dacă nu au strălucit în joc, elevele antrenoarei Adriana Niculescu au obţinut o victorie scontată care le păstrează pe poziţia a patra în Seria Nord-Vest a Diviziei A. Dacă americanca Brown a avut un meci mai slab, a ieşit în evidenţă Ioana Gavra, autoare a 22 de puncte.

Mâine, CSM U Oradea va juca tot pe teren propriu în compania echipei CSU LPS Alba Iulia, practic duelul formaţiilor clasate pe locurile 4-5.

Au evoluat echipele:
CSM U: Gavra 22 (2×3), Tămăşdan 7 (1×3), Ardelean, Ulica, Barkley 6, Sabău, Vlaicu 2, Adi 6, Muscă 2, Brown 13. Antrenor: Adriana Niculescu
Bega: Blănaru 5, Pal 2, Hartapuc, Crasnic 4 (1×3), Ondreikovics 14 (1×3), Nicola, Stiopu, Jojica, Bolţaşu 2, Stoiedin 9, Grădinaru 3. Antrenor: Dan Ionescu
Celelalte rezultate din Seria Nord-Vest: LPS Alba Iulia – Galactica Braşov 72-62, U Cluj-Napoca – CSM Satu Mare 42-56 şi BC ICIM Arad – CSŞ LMK Sf. Gheorghe 79-67



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !