La locul intervenţiei s-au deplasat cu operativitate două echipaje din cadrul Detaşamentului 2 Pompieri Oradea. La sosirea acestora, incendiul se manifesta cu violenţă la întregul autoturism, existând pericol de propagare la unul dintre autovehiculele parcate în imediata apropiere. Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-a acţionat cu două autospeciale, incendiul fiind stins în circa şapte minute. Focul a reuşit să distrugă totuşi compartimentul motor (70 %), 2 anvelope, acumulatorul, instalaţia de climatizare, faruri faţă, aripi faţă, bară spate iar oglinzile, parbrizul faţă şi luneta spate au fost degradate. De asemenea a fost afectat şi un alt autoturism parcat în apropiere la care au fost degradate semnalizatoarele faţă, far ceaţă şi oglinda. „Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul” a precizat ofiţerul de informare şi relaţii publice al ISU Crişana Bihor, căpitan Cristian Herţe.
Audi incendiat pe mal
Reactualizat la:
În noaptea de luni spre marţi, la ora 01:07, în urma unui apel primit prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112, pompierii bihoreni au fost informaţi despre izbucnirea unui incendiu la un autoturism aflat parcat pe strada Splaiul Crişanei nr. 9 din municipiu.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acesta urmează să fie prezentat, joi, judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru agresiune sexuală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aeroportul Internațional Oradea a lansat procedura de licitație pentru ocuparea spațiilor comerciale destinate activităților de tip bar bistro și retail duty-free.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incident tragic, luni, la sala de fitness Heredeu Gold Gym din Oradea. Instructorul de sală și de înot, Nagy Sandor, a fost transportat de urgență la spital în stare gravă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un elev de 15 ani (clasa a IX-) de la Liceul Tehnologic ,,Constantin Brâncuși" din Oradea a fost molestat de pedagogul de serviciu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ediția a IX-a a evenimentului Târg cu Sârg și-a deschis porțile și îi așteaptă pe orădeni să îi treacă pragul până la orele 20:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care păcănelile sunt interzise în localitățile care au sub 15.000 de locuitori.
Citiți principiile noastre de moderare aici!