Aur pentru devence

Aur pentru devence
Deva – În perioada 7-8 noiembrie a.c., la Timişoara s-au desfăşurat întrecerile Campionatului Naţional individual al junioarelor la gimnastică artistică. La întreceri au participat sportive din toată ţara, de la cele mai puternice centre de gimnastică.

Cu toate acestea, gimnastele de la CSS Cetate Deva s-au dovedit şi de această dată cele mai bune, câştigând nu mai puţin decât 14 medalii – şapte de aur, cinci de argint şi două de bronz.

Iată şi rezultatele obţinute de devence.

La categoria a III-a, individual compus, locul I, D. Treuca, locul al III-lea, M. Săvoaia. Pe aparate, sărituri, locul II, M. Săvoaia; paralele, locul I, D. Tranca, bârnă, locul II, M. Săvoaia; la sol, primele trei locuri au fost câştigate, în ordine, de D. Trancă, O. Man şi M. Săvoaia.

La categoria a II-a, A. Acatrinei a obţinut locul al II-lea, iar pe aparate s-au obţinut următoarele locuri: sărituri, locul I, A. Acatrinei, paralele, locul I, C. Sabău, locul al III-lea, A. Acatrinei; bârnă, locul I, A. Acatrinei, iar la sol aceeaşi sportivă a obţinut tot locul I.

Valentin Neagu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase