Austeritate mare la CAS Bihor

De Dan Birta
Austeritate mare la CAS Bihor
Persoanele care aşteaptă răspuns de la CAS Bihor trebuie să se prezinte la sediul instituţiei.

Criza a atins şi Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor. Instituţia nu mai are nici măcar bani pentru a trimite prin poştă răspunsurile petenţilor. Doar luna trecută au fost trimise circa 19.000 de răspunsuri.

Potrivit informaţiilor primite de la instituţie, persoanele care au depus contestaţii sau au solicitat răspunsuri de soluţionare a petiţiilor care au ca subiect constituirea şi plata contribuţiilor la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) trebuie să se deplaseze direct la sediul de pe şoseaua Borşului, km. 4. Răspunsurile se eliberează zilnic între orele 8:30-12:30, după expirarea termenului legal de soluţionare, de 30 de zile de la data înregistrării.

Reprezentanţii CAS Bihor spun că măsura suspendării comunicării prin poştă a contestaţiilor la actele administrative emisă este doar temporară, până la primirea de fonduri.

De la 1 iulie, plata contribuţiilor la sănătate se face la administraţia financiară. În prezent are loc predarea datelor şi dosarelor contribuabililor către Fisc.

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !