Autistii au transmis mesaje de constientizare

Autistii au transmis mesaje de constientizare
Asociaţia SOS Autism Bihor a pregătit, la finalul săptămânii trecute, o serie de evenimente pentru a marca Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, marcată în fiecare an în 2 aprilie.

Prin această acţiune organizatorii ei au dorit să atragă atenţia asupra acestei afecţiuni despre care oamenii nu au suficiente informaţii, dar care afectează din păcate multe persoane. Potrivit ultimelor statistici 1 din 160 de copii suferă de autism.

Acţiuni de Ziua Autismului

Organizaţiile internaţionale care luptă împotriva aceste afecţiuni au ales albastrul drept culoarea prin care să atragă atenţia asupra autismului, iar acţiuni „Luminează albastru” – „Light it up blue” au loc simultan în toată lumea, Empire State Building din New York City şi Turnul CN din Toronto, Canada, fiind două dintre cele mai importante clădiri.

La Oradea, evenimentele au debutat vineri cu seminarul „Să cunoaştem mai bine autismul”. Seminarul a avut loc la Centrul Şcolar Orizont. Activităţile au continuat sâmbătă în Parcul 1 Decembrie. Aici, copiii, însoţiţi de părinţi, bunici, terapeuţi şi voluntari, au realizat un puzzle uriaş. Cu toţii au tricouri albastre cu mesajul „autismul nu e molipsitor… dar un zâmbet poate fi”.

Copiii au împărţit baloane, panglici şi materiale informative despre autism.

Spre seară copiii şi-au invitat prietenii să-i însoţească spre Teatrul de Stat Oradea, care a fost iluminat albastru începând cu ora 20:00.

C.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !