Autoaccidentat mortal la sfârşit de an

GEPIU - Un tânăr din Tăşnad şi-a pierdut viaţa duminică dimineaţa, după ce s-a răsturnat cu autoturismul pe care îl conducea în şanţul drumului naţional 79.

Accidentul s-a produs în jurul orei 04:00, în afara localităţii Gepiu. „J.N.A. (29 ani), din Tăşnad, în timp ce conducea un autoturism marca Citroen C-5 înmatriculat în Italia, pe fondul oboselii şi a neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, în momentul în care a pătruns într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă. Autoturismul s-a răsturnat în şanţul din partea stângă a direcţiei de mers”, precizează subinspector Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

În urma accidentului rutier, şoferul Citroenului a suferit răni care au condus la deces. De asemenea, o altă tânără, J.G.M. (26 ani), pasageră în autoturism, a fost rănită.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !