Automobil Expo, ediţia a X-a

Automobil Expo, ediţia a X-a
ORADEA – În perioada 30 mai – 2 iunie, toate drumurile amatorilor de auto – moto duc spre parcarea de la Selgros. Acolo se va desfăşura cea de-a X-a ediţie a expoziţiei „Automobil Expo”.

Evenimentul, care se desfăşoară pentru al doilea an consecutiv în parcarea Selgros Cash & Carry, are ca principal organizator firma Expo Varadinum, în colaborare cu Camera de Comert si Industrie Bihor, primaria Oradea, Auto Bara & Co şi Selgros Cash & Carry.

Anul acesta, spaţiul rezervat expoziţiei a crescut cu circa 500 metri pătraţi, ajungând astfel la 8.000 de metri pătraţi.

„Ca în fiecare an, vor fi prezenţi atât dealeri auto locali, cât şi din alte localităţi, reprezentanţi din domeniul pieselor auto şi diverşi distribuitori din domeniul auto”, a declarat Szabo Sandor, directorul firmei organizatoare, Expo Varadinum. Vor fi expuse peste 200 de unităţi auto – moto din 30 de mărci.

„Un plus faţă de anul trecut va fi apariţie unor mărci noi de automobile cum sunt: BMW, Great Wall, sau de motociclete: Honda şi Kymco”, a subliniat Szabo Sandor.

O altă noutate este prezenţa revistei de specialitate „Auto Moto Veteran”, care va prezenta în cadrul expoziţiei modele old-timer. Nu vor lipsi firmele din domeniul lubrifianţilor, anvelopelor, acumulatorilor auto, rent-a-car şi tuning-ului. La eveniment vor participa şi reprezentanţii ACR Bihor şi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

 

 Program variat 

 

Organizatorii propun vizitatorilor un program foarte variat constând în manifestări şi concursuri adresate atât celor mici, cât şi celor mari. Deschiderea oficială va avea loc în 30 mai, la ora 11:00. De la ora 16 va fi organizat un concurs de tuning prin care vor fi alese trei dintre cele mai tari maşini modificate în Oradea.

În 31 mai, de la ora 17:00 se va desfăşura concursul „Miss Automobil Expo – ediţia a III-a”. În urma concursului vor fi alese cele mai frumoase hostesse. Vineri va fi organizată o demonstraţie de îndemânare la conducerea cartingului. Având în vedere că este 1 iunie, părinţii şi copiii vor forma echipe care vor participa la o „Cursă cu peripeţii prin Oradea”. Câştigătorii vor fi premiaţi.

 

 Premiu J.b.

 

 Unul dintre cele mai aşteptate puncte din programul expoziţiei este extragerea marelui premiu Jurnal bihorean – un Chevrolet Aveo, care va avea lor sâmbătă, 2 iunie.

Preţul biletului de intrare la expoziţie este de 3 lei. Vizitatorii vor primi un Magazin auto cu informaţii despre maşinile şi motocicletele expuse.

Dan Birta

 

 

 

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase