Autostrada, centurile şi liberalii

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
3Comentarii
Cornel Popa și Gavriă Ghilea
Cornel Popa și Gavriă Ghilea
Fostul preşedinte al CJ Bihor, Cornel Popa, s-a arătat joi satisfăcut de adoptarea Masterplanului de transport prin OUG, arătându-se încrezător că, astfel, autostrada de Bihor şi centurile Aleşd sud şi Beiuş – Ştei vor fi, finalmente, realizate.

Popa este cel care s-a luptat pentru Autostrada Transilvania, la începutul anilor 2000, precum şi pentru centurile pomenite mai sus, în ultimii ani. Însă aceste centuri au fost permanent puse la coadă de Guvern, indiferent de culoarea politică, din cauza costurilor mari.

Altfel, liberalii Ghilea şi Popa subliniază că Masterplanul naţional de transport aduc în Bihor investiţii în valoare de 690,97 milioane de euro. „Este importantă aplecarea actualului ministru Buşe către aceste proiecte, care erau uitate de o bună bucată de vreme. La scurt timp, Buşe a accelerat ieşirea pe piaţă a acestui masterplan, deoarece de trei ani tot discutăm ieşirea pe piaţă a masterplanului. Negocierile politice au ţinut în loc apariţia masterplanului”, crede Popa. „Pentru a demara aceste investiţii, pentru a se urgenta lucrările pe DN76 şi a se urgenta lucrările pe Autostradă, a fost nevoie să vină un ministru tehnocrat. Implicarea celor din PNL a fost foarte mare la demararea acestor proiecte”, afirmă Ghilea.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor