Autostrada de pe hârtie

3Comentarii
Autostrada de pe hârtie
DEVA – Autostrada care este proiectată să traverseze judeţul ar putea fi finalizată în 2010. Cel puţin acesta este termenul din programul de autostrăzi al Ministerului Transporturilor.

Pe primul plan se află tronsonul Deva- Orăştie, traseu pentru care a fost finalizată documentaţia de licitaţie pentru stabilirea constructorului. Pentru tronsonul Lugoj – Deva însă încă se discută alegerea variantei optime de traseu, dintre cele patru propuse.
Carmen Gheorghiţă, şefa biroului Autostrăzi din cadrul Direcţiei de Drumuri şi Poduri Timişoara, spune că „în cel mai scurt timp” va fi stabilit constructorul pentru tronsonul Deva – Orăştie, iar lucrările ar trebui să înceapă chiar din acest an.

 

Viorel Rotar, reprezentantul Consiliului Judeţean, spune însă că ultima întâlnire referitoare la autostradă a avut loc în decembrie 2007, dar că nu a fost avansat nici un termen de începere a lucrărilor. Se ştie doar că autostrada va trece prin localităţile Turdaş, Şoimuş, Balata, Gelmar, Geoagiu şi că 70% din terenuri au fost deja cumpărate de stat.
Dacă lucrările nu vor începe în curând, există posibilitatea ca să se piardă fondurile europene care susţin financiar construirea tronsonului Deva – Orăştie, iar acest proiect să fie amânat. Poate tocmai din acest motiv acest tronson este, şi pentru minister, şi pentru drumari, cel mai important.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor