Autoturism cu numere false depistat de frontierişti

Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Girişu de Criş au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism înmatriculat în Franţa, a cărui numere de înmatriculare aparţineau, în realitate, altei maşini.

Autoturismul Opel Astra, înmatriculat în Franţa, a fost depistat pe DJ79/A, pe comunicaţia Oradea-Cheresig. La volan se afla Nicuşor V. ( 23 de ani). Poliţişti de frontieră au constatat la verificări neconcordanţe între numere de înmatriculare aplicate şi cele înscrise în actele maşinii. „Autorităţile franceze au confirmat că, în realitate, numerele de înmatriculare aplicate aparţin unui autoturism Volvo, iar numărul înscris în certificatul de înmatriculare aparţine unui autoturism marca Ford Fiesta”, a declarat subcomisar Mircea Chiorean, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea. Bărbatul aflat la volan a declarat că maşina nu-i aparţine, fiind rugat de un prieten să o ducă în Girişu de Criş.
Şoferul şi proprietarului maşinii sunt cercetaţi pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat, respectiv punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat şi cu numere false de înmatriculare.
Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !