AVE, între promisiuni şi posibilităţi

De Cristina Ghilea
4Comentarii
Timişoara a emis o HCL care dă facilităţi arădenilor, orădenilor şi clujenilor
Timişoara a emis o HCL care dă facilităţi arădenilor, orădenilor şi clujenilor - © Foto: Banatul azi
„Orădenii pot, azi, folosi aceste facilităţi în Timişoara”, spune Bolojan, referindu-se la transportul în comun şi la parcare. Reciproca nu e valabilă, deocamdată.

Promisiunea lansată la finele anului trecut de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, cum că cetăţenii oraşelor întemeietoare AVE – Oradea, Timişoara, Arad şi Cluj – ar urma să poată folosi transportul în comun şi sistemele de parcare municipale în baza abonamentelor „de acasă” a rămas, cel puţin până acum, literă aproape moartă.

Prima întâlnire oficială a AVE din acest an, consumată la Timişoara, nici nu a avut propunerea pe ordinea de zi. Discuţiile s-au axat pe teme de cultură, în contextul pregătirii pentru susținerea titulaturii Timișoarei de Capitală Culturală Europeană în 2021.

Din partea Oradiei au participat Adrian Foghiş, şeful Zonei Metropolitante Oradea, pentru problemele tehnice şi Mihai Jurca, pentru aspectele legate de evenimente. Colaborarea în AVE ar putea consta, de exemplu, în aducerea de trupe importante, crede primarul Ilie Bolojan: „O trupă care vine la Timişoara să ţină un concert, să ajungă şi la Oradea sau Arad. Una e să vină pentru un eveniment, alta pentru mai multe. Costurile ar fi altele pentru toată lumea”.

Despre promisiunea lansată de primarul Robu, Ilie Bolojan a comentat că „orădenii pot, azi, folosi aceste facilităţi în Timişoara”, din moment ce Consiliul Local de acolo a emis o hotărâre cu acest subiect.

Despre posibilitatea unei reciproce, Bolojan spune doar că va fi analizată în următoarea întrunire a Alianţei Vestului.
„Trebuie să găsim o formulă să integrăm sistemul de parcări din cele patru oraşe, pentru că altfel nu poate funcţiona acest sistem. De exemplu, la noi, pe parcări galbene nu există facilităţi de abonament. Sunt logici şi concepte diferite, dar specialiştii noştri vor rezolva problemele. Sunt concepte de politici publice diferite, sistemele de parcare sau de transport în comun trebuie integrate”, declară edilul orădean.

În AVE, la sfârşitul lunii urmează o întâlnire pe digitalizare. „Vom avea un statut agreat în principiu, şi în februarie ar trebui să fie prezentat spre dezbatere publică. În martie ar urma să fie aprobat de cele patru muncipalităţi, apoi vom face formulele juridice”, mai precizează primarul orădean.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor