Avem căldură! Pentru cât timp?

De Diana Dutu
Reactualizat la:
Avem căldură! Pentru cât timp?
Criza CET se prelungeşte, dar sunt semne că arădenii nu rămân fără căldură.

Negocierile care s-au purtat, marţi, la sediul Ministerului Energiei au stabilit direcţia de urmat pentru ca problema CET Arad să se rezolve astfel încât arădenii să nu aibă de suferit.

Nu a fost una, ci au fost două runde de negocieri, marţi, la Ministerul Energiei, între C-Gaz Energie, primarul Gheorghe Falcă, preşedintele Consiliului de Administraţie şi directorul CET Arad. La discuţii au fost prezenţi şi ministrul secretar de stat Doru Vişan şi reprezentanţi ai sindicatelor. Pe ordinea de zi s-a aflat problema furnizorului de agent termic din Arad.

„Au avut loc negocieri și s-a ajuns la un acord pentru amânarea situaţiei de criză. S-a discutat constructiv într-o şedinţă, de la ora 10.00, apoi într-alta, de la ora 14.00, când am stabilit pe ce criterii să facem eşalonarea datoriilor – adică o perioadă să putem să nu plătim devansat sume mari –, ca să ieşim din situaţia asta neplăcută. Mâine (miercuri – n.r.) ne întâlnim la Arad în aceeaşi echipă şi vom face nişte eşalonări” – a declarat pentru Jurnal arădean/ Aradon, Robert Maloş, director al CET Arad.

Cum va rămâne cu plata în avans a celor 8,5 milioane de lei, de care C-Gaz Energie condiţiona furnizarea gazului către CET Arad? „S-a stabilit clar că nu este o «plată în avans», ci este o «plată devansată». Deci nu plătim ce nu am consumat, ci plătim mai repede decât scadenţa facturii. E nevoie de un cash ca să poată deschide pentru zilele următoare. Contribuţia este cam 30% noi, 30% CET Hidrocarburi şi 30% sau mai mult firma. Şi atunci firma are nevoie de cash ca să poată să cumpere gazul în continuare” – a explicat Robert Maloş, pentru Jurnal arădean/ Aradon.

Va plăti Primăria Arad contribuţia celor două CET-uri? „Va fi o sumă de bani cu care va ajuta Primăria pentru a se putea debloca lucrurile. Mâine (miercuri-n.r.) aflăm când se va întâmpla acest lucru” – a răspuns directorul CET Arad.

Foarte probabil, va fi convocat Consiliul Local Municipal, pentru a se vota o nouă alocare bugetară către CET prin care să se asigure ieşirea din criză.

Reamintim, arădenii care îşi încălzesc locuinţele cu energie termică de la CET au fost informaţi, vineri, că CET va sista furnizarea căldurii. Trebuia să se întâmple începând de duminică dimineaţă, de la ora 10.00, apoi termenul s-a amânat pe marţi, la ora 15.30. Toată lumea spera că întâlnirea de marţi dimineaţă, de la Bucureşti, va pune capăt crizei. Aflăm acum că această întâlnire doar a prelungit criza, dar va conduce, în final, la rezolvarea problemei furnizorului de agent termic din Arad. Şi, cel, mai important: arădenii nu rămân fără căldură.

3-cet-1-650x435-8
Acesta este, de fapt, termenul până la care compania C-Gaz Energie păsuiește SC CET Arad SA.După ce, vineri după-masă, arădenii care își încălzesc locuințele de la CET au fost informați că vor rămâne fără căldură începând de duminică dimineață, Primăria Municipiului Arad a anunțat, vineri seara, că ...
3cet-h
Compania C-Gaz Energie somează SC CET Arad SA să plătească în avans 8,5 milioane de lei pentru consumul de gaze! UPDATE. Sistarea căldurii, amânată până marți la ora 15.30 Începând de duminică, 11 februarie 2018, ora 6.00 dimineaţa, arădenii care îşi încălzesc locuinţele de la CET vor rămâne f...

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !