„Avem meciuri grele cu Rapid”

1Comentariu
„Avem meciuri grele cu Rapid”
ORADEA – Prezent joi la conferinţa de presă organizată de conducerea CS Municipal, poloistul Gheorghe Dunca a declarat că echipa sa va avea parte de misiuni dificile în compania Rapidului, în penultima etapă a returului Superligii.

„Noi am câştigat în turul campionatului ambele meciuri disputate în deplasare cu Rapid. Am fost de fapt singura echipă care le-a luat toate cele patru puncte rapidiştilor. Cu toate acestea, suntem conştienţi că vom avea sâmbătă şi duminică partide foarte dificile. Rapidul este o echipă imprevizibilă, care a reuşit în tur să le învingă atât pe Steaua, cât şi pe Dinamo. Eu şi coechipierii mei sperăm să câştigăm din nou toate punctele în faţa Rapidului”, a spus internaţionalul orădean. Din păcate, Dunca se confruntă cu unele probleme medicale, acuzând dureri la cotul mâinii drepte. Într-o situaţie similară se află şi celălalt internaţional al CSM Leonardo, Ramiro Georgescu, care are dureri la încheietura mâinii drepte.

În altă ordine de idei, Biroul Federal al FR Polo a luat în discuţie locaţiile care vor găzdui cele patru turnee finale ale Superligii, programate în lunile aprilie şi mai. „Există mai multe variante care au fost propuse. Federaţia nu a luat încă nici o decizie. Noi sperăm să se adopte varianta în care Oradea va găzdui turneele doi şi patru”, a declarat directorul CS Municipal, Petruţ Drăgan.

Gavril Nutiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor