„Avem şanse certe în play-off”

De Gavril Nutiu
Şerban Sere, Florin Birta şi Bogdan Ţibîrnă
Şerban Sere, Florin Birta şi Bogdan Ţibîrnă
Conducerea şi jucătorii CSM U Oradea consideră că echipa îşi mai poate îndeplini obiectivul.


Vicecampioana CSM U Oradea va juca în sferturile de finală din play-off cu U BT Cluj-Napoca, Energia Târgu Jiu sau Steaua CSM EximBank, în funcţie de rezultatele din ultima etapă, urmând să dispute trei meciuri în deplasare şi două pe teren propriu.

„Ne bucurăm că am ajuns în play-off, chiar dacă obiectivul nostru era altul, ne doream mult mai mult la început de sezon. Au existat însă circumstanţe speciale, chiar dacă acestea nu constituie o scuză. Nimic nu este însă pierdut, consider că avem şansele noastre în play-off, indiferent cu cine vom juca. Sperăm într-un play-off foarte bun, în care să avem noroc, să nu mai fim urmăriţi de ghinioane. Cred că încă ne putem atinge obiectivul, clasarea printre primele patru locuri”, a declarat preşedintele CSM Oradea, Florin Birta.

Managerul echipei, Şerban Sere apreciază evoluţia din sezonul regulat drept una mulţumitoare, ţinând seama de problemele cu care s-a confruntat echipa. „În condiţii normale, calificarea în play-off nu ar constitui o mare realizare pentru noi, pentru că obiectivul nostru era mult mai înalt. Sunt convins însă că în play-off ne vom agăţa de oricare adversar şi îi vom face viaţa grea. Nu pot să promit că ne vom califica mai departe, dar ne vom juca şansele cu toată convingerea. Presiunea nu va fi pe noi, ci pe adversar, fapt care poate fi în avantajul nostru. Dacă vom câştiga un meci în deplasare, consider că ne vom putem califica în semifinale”, a afirmat Şerban Sere.

Revin Popescu şi Ţibîrnă

Oficialii echipei noastre consideră că potenţialul lotului se va întări considerabil prin revenirea lui Dani Popescu şi Bogdan Ţibîrnă. „Vom fi o echipă cu bancă mai lungă, cu zece-unsprezece jucători în rotaţie, fapt care ne va permite să putem aborda cu şanse sporite meciurile de la o zi la alta. Consider că această completare a lotului va constitui un ascendent moral pentru noi, în condiţiile în care noi nu am putut juca în aceeaşi formulă de echipă nici măcar în două meciuri în acest sezon”, a explicat Şerban Sere.

Conducătorii echipei afirmă că nu au vreo preferinţă între cele trei potenţiale adversare din play-off. „Toate cele trei posibile adversare – Clujul, Steaua sau Energia sunt formaţii redutabile. Este greu de spus care dintre ele ar fi mai accesibilă. Oricum, alegerea nu depinde de noi. Cred însă că fiecare dintre ele îşi doreşte să joace cu echipa noastră, crezând că vom fi uşor de bătut. Sperăm să aibă însă o surpriză neplăcută în meciurile cu noi”, a conchis preşedintele Florin Birta.

„Mi-a fost foarte dor de baschet”

Internaţionalul orădean Bogdan Ţibîrnă revine începând de vineri la antrenamentele normale ale echipei, după o pauză de aproape şase luni, după o gravă accidentare la genunchi. Bogdan afirmă că baschetul i-a lipsit extrem de mult în toată această perioadă. „Acum mă simt foarte bine şi ţin să le mulţumesc celor care m-au susţinut într-o perioadă dificilă pentru mine. Baschetul mi-a lipsit foarte mult, mi-a fost extrem de greu să îi privesc pe colegii mei la televizor sau la sală, mai ales atunci cînd pierdeau. Mă bucur că voi reveni alături de ei, sper să ajut echipa atît cât voi putea în play-off”, a mărturisit Bogdan Ţibîrnă.

Jucătorul orădean consideră că formaţia sa deţine şanse reale în play-off. „Nu am avut un sezon aşa cum ne-am dorit, dar cred că încă ne putem îndeplini obiectivul calificării în semifinale, oricine ne va fi adversara din sferturile de finală. Vom face tot ce depinde de noi pentru aceasta”, a conchis pivotul echipei naţionale şi al CSM Digi.

Lotul CSM U Oradea îşi reia vineri pregătirile

Baschetbaliştii vicecampioanei CSM U Oradea au primit o pauză de câteva zile după ultimul meci din sezonul regulat, câştigat în deplasare cu BC Timişoara. Lotul orădenilor se va reuni vineri, urmând să efectueze apoi un program de reîncărcare fizică sub comanda preparatorului fizic Igor Ranisavljev. Din lot va absenta doar Marcus Hatten, respectiv Adrian Guţoaia, contractul celui din urmă fiind însă reziliat.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !