Avem tractoare dar arăm cu plugul

2Comentarii
Avem tractoare dar arăm cu plugul
DEVA - Numărul de tractoare existent în judeţ ar putea să are de patru ori suprafaţa agricolă a judeţului. Cu toate acestea o mare parte a celor de la sate, îşi ară pământul cu plugul.

Deşi un număr destul de mare dintre locuitorii de la sate au reuşit să achiziţioneze un tractor, acest fapt nu a dus la dispariţia plugului ca unealtă agricolă. Majoritatea celor care au cumpărat un tractor folosesc acest utilaj pentru a executa lucrări agricole pe cel mult două hectare.
„Nu se justifică achiziţionarea unui tractor pentru a efectua lucrări agricole pe o suprafaţă de cel mult două hectare. De aceea în toate satele şi comunele în care mă duc, explic tuturor celor cu care mă întâlnesc necesitatea înfiinţării de asociaţii agricole” declară directorul executiv al DADR Hunedoara, Ion Simion.


Faptul că, în judeţ, locuitorii de la sate nu au reuşit să ajungă la un consens în ceea ce priveşte înfiinţarea acestor asociaţii este un lucru îngrijorător.
„ Nu poţi să obţii un profit real în agricultură dacă lucrezi două hectare de pământ. Un tractor de putere medie îşi merită investiţia dacă lucrează 50 de hectare pe an. Pe o suprafaţă de 500 de hectare un număr de zece tractoare, cu toate dotările necesare, pot efectua cu succes lucrări agricole de calitate. Ori chiar dacă aceste utilaje există în număr mare, ele sunt folosite doar pentru lucrările agricole ale celui care le deţine. Practic ceilalţi plătesc acest serviciu sau execută aceste lucrări cu plugul ” spune Ion Simion.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor