Avertisment de la Salvamont Bihor

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
Măsuri suplimentare de siguranță pentru traseele de pe creste
Măsuri suplimentare de siguranță pentru traseele de pe creste - © Foto: Salvamont
Din cauza căderilor abundente de zăpadă, crestele, căldările şi traseele tehnice din Bihor sunt periculoase, avertizează salvatorii bihoreni.

În urma ninsorilor abundente din ultimele săptămâni, s-a depus un strat consistent de zăpadă în zona montană a Bihorului. La nivelul stațiunilor, în Vârtop, Stâna de Vale și pe Platoul Padiș, stratul de zăpadă măsoară peste un metru.

În zonele de creastă și căldările aferente versanților înclinați, la altitudini între 1500 – 1800 metri, zăpada depășește 150 cm și este depusă în mai multe straturi nestabilizate, existând pericolul declanșării unor avalanșe, informează Salvamont Bihor. Ca atare, pasionații de drumeții, schi sau snowboard trebuie să respecte câteva reguli de bază pentru a se feri să provoace sau să fie prinși în avalanșe.

Traseele trebuie alese cu grijă, după ce în prealabil turiștii s-au informat despre accesibilitatea acestora. Echipamentul corespunzător este obligatoriu, cum obligatoriu este și ca ieșirile pe munte să se facă în grup și fiecare dintre membri să aibă propria minimă dotare în caz de avalanşă – sondă, lopată, DVA (Detector pentru Victima din Avalanșă) etc.

Vârful Piatra Grăitoare, situat deasupra pârtiei, este una dintre cele mai căutate locuri de doritorii de drumeții, schi și snowboarding în afara pârtiei, iar locul e plin de căldări.

„Dacă lumea urcă, ar fi bine ca în perioada asta să nu le abordeze, pentru că, de regulă, deasupra lor se formează cornișe care pot genera avalanșe periculoase”, spune Pinter Istvan, directorul Salvamont Bihor.

Traseele tehnice, precum Cetățile Ponorului sau cel de via ferrata de la Vârtop, sunt inaccesibile în această perioadă, deoarece cablurile cu care sunt echipate sunt îngropate în zăpadă. În plus, fiind zone stâncoase, pericolul de avalanșă e și mai mare.

„Cei care le obordează acum să ia în calcul că trebuie să aibă asigurare suplimentară, cu coardă”, spune Pinter.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !