Avertizaţi asupra anturajului

Avertizaţi asupra anturajului
ORADEA – Elevii clasei a IV-a D de la Şcoala Generală „Dimitrie Cantemir” din Oradea au înlocuit ieri ora de dirigenţie cu o oră ţinută de agenţii Petru Bohuş şi Sorin Secară, de la Poliţia de Proximitate.

Poliţiştii le-au vorbit copiilor despre cum trebuie să se comporte atunci când sunt la şcoală, îndemnându-i să evite violenţele de orice fel.
„Acţiunea are drept scop prevenirea violenţei în şcoli. În clasa a IV-a, copiii sunt deja la vârsta când devin mai neastâmpăraţi. Mai bine să-şi schimbe comportamentul acum, decât să ajungă mai târziu în spatele gratiilor. E greu să ştie la vârsta asta ce e bine şi ce nu e tocmai bine, de aceea suntem noi aici să îi îndrumăm”, spune agentul-şef Petru Bohuş.

„A crescut numărul violenţelor în şcoli şi ne confruntăm cu tot mai multe situaţii operative. Anturajul este unul dintre factorii determinanţi ai comportamentului lor, de aceea îi sfătuim să fie atenţi cum îşi aleg prietenii. Încercăm consolidarea unui triunghi între comunitate, Poliţie şi cadrele didactice, pentru a preveni manifestările violente”, completează agentul-şef Sorin Secară.

Şi Biserica se implică
„Desfăşurăm acest gen de acţiuni în comun cu Poliţia, pentru a evita şi preveni violenţele şi pentru a promova colegialitatea şi generozitatea. Am mai colaborat şi cu Poliţia de Frontieră şi cu Biserica Ortodoxă din Velenţa, iar după aceste întâlniri se observare o schimbare în bine a atitudinii copiilor”, explică Doina Lung, învăţătoarea clasei a IV-a D.

Poliţiştii le-au proiectat copiilor două filmuleţe, unul cuprinzând mărturii ale unor adolescenţi care din cauza anturajului au luat-o pe căi greşite şi au ajuns la închisoare, şi un altul cu principalele reguli de circulaţie ce li se adresează lor.

Unii copii „răi” regretă
„A fost o lecţie foarte interesantă. Cel mai mult m-a impresionat că acei copii care au devenit răi regretă acum faptul acesta. Eu cred că trebuie să fim buni şi să ascultăm de sfaturile celor mari”, povesteşte Bianca Barbura, elevă în clasa a IV-a D.

„Mi-a plăcut că ne-au învăţat cum să trecem strada şi cum să ne comportăm. O să le povestesc şi prietenilor tot ce am învăţat azi. Sper ca poliţiştii să mai vină la ore la noi”, spune colegul Biancăi de clasă, Vlad Milonean.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase