Aviara bagă autorităţile în alertă

1Comentariu
Aviara bagă autorităţile în alertă
După reapariţia focarului de gripă aviară la Codlea, autorităţile judeţene au demarat măsurile de protecţie şi au început verificările la nivelul firmelor comercializatoare de carne de pasăre. VOT

Măsurile luate de Comandamentul Antiepizootic includ verificări ale biosecurităţii în instituţii, în depozitele en gros şi în magazine, însoţite de acţiuni similare ale OPC. „Vom verifica dacă s-au făcut achiziţii de la firmele din Codlea sau dacă s-au făcut sacrificări în abatoarele cu probleme”, a afirmat directorul DSV Bihor, Viorel Lascu. „Nu rezultă că în Bihor ar fi intrat carne de pasăre din abatoarele Codlea”, ne linişteşte Lascu.

Acest lucru nu este însă o certitudine, iar agenţii economici care ştiu că au cumpărat carne de la aceste firme sunt rugaţi să anunţe de urgenţă autorităţile. Acţiunea va mai cuprinde şi distribuţia de pliante referitoare la procedurile de depistare a primelor semne de gripă aviară şi se va finaliza vineri cu un raport complet despre rezultatele obţinute.
Potrivit Legii sanitar-veterinare, „apărarea sănătăţii animalelor şi prevenirea transmiterii de boli de la animale la om este o problemă de stat”.

Sergiu Briceag



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor