Avocat: Suspectul în cazul atentatului de la o moschee din Norvegia neagă acuzațiile la adresa lui

Avocat: Suspectul în cazul atentatului de la o moschee din Norvegia neagă acuzațiile la adresa lui
Individul suspectat că ar fi tras cu o armă de foc în oamenii aflați într-o moschee din Norvegia, dar și de uciderea surorii vitrege, neagă acuzațiile ce îi sunt aduse și refuză să discute cu anchetatorii, a declarat avocatul suspectului, potrivit agenției de știri Reuters.

“Își exercită dreptul de a nu fi interogat”, a declarat avocatul Unni Fries. “Nu admite că ar fi vinovat”, a completat acesta.

O instanță norvegiană urmează să decidă luni asupra cererii poliției de arestarea preventivă a suspectului, în vârstă de 21 de ani.

Un individ a deschis focul într-o moschee aflată într-o localitate de lângă Oslo, rănind o persoană, însă a fost imobilizat de un bărbat aflat în moschee înainte ca atacatorul să facă și alte victime.

Autoritățile au transmis că incidentul este anchetat ca fiind unul de natură teroristă.

Separat, tânărul este acuzat că și-ar fi ucis sora vitregă.

Înainte de atac, suspectul a postat un mesaj online ce indică faptul că ar fi fost inspirat de recentele incidente similare care au avut loc la moschei din Noua Zeelandă și Statele Unite.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !