Avrigeanu vs. Hoduţ?!

ORADEA – Şedinţa Consiliului Judeţean de marţi a avut un moment oarecum hilar, când, din dorinţa de a face o Opoziţie cât mai agresivă, şeful grupului de consilieri PDL, Ionel Avrigeanu, l-a „atins” pe colegul său de partid, Nicolae Hoduţ.

În momentul în care Executivul CJ a supus spre aprobare un punct banal de pe ordinea de zi – organigrama Serviciului de dezvoltare, asistenţă şi consultanţă Bihor, cu 15 persoane în componenţă – Avrigeanu a luat cuvântul, exprimându-şi nedumerirea de ce un serviciu e condus de o persoană cu funcţia de director şi nu de un om cu titulatura mai puţin pretenţioasă, de „şef serviciu”!

Şi-a rezervat postul

Explicaţiile Liviei Gherman, de la Serviciul de Resurse Umane, nu au fost de natură să-l lămurească pe Avrigeanu, care a anunţat că PDL va vota împotriva proiectului. A fost momentul în care a intervenit şeful grupului UDMR, Szabo Odon, care a concluzionat că pedeliştii vor să se sape între ei! Aceasta deoarece Hoduţ a fost şeful serviciului cu pricina până în momentul în care a fost promovat de către partid în funcţia de director la Direcţia Judeţeană de Statistică Bihor. Însă, pentru a putea reveni la CJ când va pleca de la DJS, Hoduţ s-a suspendat din funcţie!

Prin poziţia sa, de a cere transformarea postului de director dinOradea în post de şef serviciu, Avrigeanu ar fi schimbat organigrama şi, astfel, postul de director pe care şi l-a suspendat Hoduţ şi-ar fi pierdut orice relevanţă. Aceste aspecte au fost scoase în evidenţă şi de Szabo Odon, astfel încât pedeliştii s-au abţinut în cele din urmă la momentul votului…

Calin Corpas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !