Azi deschid ofertele pentru Piramida din Primăria orădeană

Azi deschid ofertele pentru Piramida din Primăria orădeană
Azi se deschid ofertele celor şapte constructori interesaţi de realizarea aşa-numitei „piramide de sticlă” care va adăposti în actuala curte interioară a Primăriei Oradea viitorul sector de relaţii cu publicul.


Firma Alsecon este din Alba Iulia iar celelalte
şase ofertante sunt din Oradea: Simbac S.A., CIAC
S.A., Selina S.A., Cornel Floor SRL, Abet Nego Com SRL
şi Conpila SRL.


 

Costul lucrării a fost estimat la
2,7 milioane de lei. Accesul publicului la holul cu
ghişee se va realiza de pe cele două laturi
ale coridorului situat la parter, de o parte şi de
alta a casei scării centrale. Spaţiul va
găzdui o tejghea continuă cu 34 de posturi de
relaţii cu publicul şi încă 50 de
locuri de aşteptare. La demisol, va fi
amenajată şi o sală de consumaţie
cu 76 de locuri, cu anexe pentru preparare şi
depozitare, grupuri sociale etc.


 


Pentru a îmbunătăţi serviciile de
relaţii cu publicul,
municipalitatea are în vedere şi montarea de
camere de luat vederi.


 


Mai putem nota că la votarea proiectului în
plenul Consiliului Local, opoziţia PDL a cerut
amânarea acestei investiţii în
perioadă de criză economică,
motivând că afluxul de public la
Instituţia Arhitectului Şef a scăzut
drastic din cauza regresului din domeniul
construcţiilor.


 


Cristian Horgos


Piramidă în inima
Primăriei



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !