Bacalaureat vesel la Colegiul „C. Brâncuşi”

19Comentarii
Vasile Fetche
Vasile Fetche
„În judeţul Hunedoara, în judeţul Hunedoara…” Pe aceste versuri de muzică de petrecere, preşedintele comisiei de bacalaureat de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi”, Vasile Fetche, supraveghea miercuri prestaţia elevilor în timpul probei orale de limba şi literatura modernă.  video

Miere şi tărie

Vasile Fetche este profesor la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Tip jovial, preşedintele a reuşit să stabilească relaţii cordiale cu dascălii de la CT „C. Brâncuşi”. Astfel miercuri, în timp ce candidaţii care trebuiau testaţi la limba engleză aşteptau nerăbdători apariţia comisiei de evaluare, preşedintele, împreună cu directorul şcolii şi alte cadre didactice, se relaxau în biroul directorial. Foarte bine dispuşi, dascălii se înfruptau dintr-un fagure de miere, iar în aer plutea un miros pătrunzător de tărie.

„Eu sunt ardelean şi particip la examenele de bacalaureat de zeci de ani, de asta ştiu ce trebuie făcut. În loc să ne regulăm unii pe alţii, facem ca munca să fie cât mai plăcută”, a afirmat Vasile Fetche.

Spusele preşedintelui au fost întărite de afirmaţiile celor prezenţi, toţi fiind de părere că prof. univ. dr. ing. Vasile Fetche este un om deosebit, munca cu dânsul fiind o adevărată plăcere. Se pare că Vasile Fetche este un amator de distracţii, deoarece a început să cânte în faţa gazetarilor versuri scrise chiar de el, fiind acompaniat de cei prezenţi.

La îmbăiat

După micul spectacol, cei din comisie au hotărât care este următorul punct din programul lor. Decizia, luată în jurul orei 14:00, în timp ce în şcoală se desfăşurau examenele, a fost oarecum surprinzătoare: „Mergem în Băi. Domnul Vasile vrea să facă o baie”, a precizat Mihai Creţu, directorul şcolii, după care i-a făcut reporterului J.b. invitaţia de a merge cu ei.

„Nu ştim ce s-a întâmplat. Am fost pe acolo, dar preşedintele era ieşit momentan. Vom mai trece pe acolo şi azi vom avea o discuţie cu ei”, a precizat inspectorul şcolar general Liliana Antonescu.

Ioana Iuhas



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor