Bacalaureatul se va schimba începând cu anul şcolar 2009-2010, a anunţat Emil Boc

3Comentarii
Bacalaureatul se va schimba începând cu anul şcolar 2009-2010, a anunţat Emil Boc
Bacalaureatul se va schimba începând cu anul şcolar 2009-2010. Varianta propusă de Ecaterina Andronescu a fost acceptată de premierul Emil Boc. Astfel, absolvenţii claselor a 12-a vor susţine trei probe scrise şi două probe orale, în timpul anului.

Declaraţia a fost făcută de premier la Radio România Actualitati. Există însă o problemă: legea în vigoare spune că nu se mai poate face nicio modificare referitoare la examene, după începutul anului şcolar.

Bacalaureatul va avea trei probe, potrivit Legii educaţiei pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea, iar noua structură a examenului ar putea fi aplicată chiar din acest an şcolar, o decizie în acest sens urmând să fie luată de Executiv săptămâna viitoare, a declarat premierul Emil Boc la postul public de radio.

“Am discutat cu doamna ministru Andronescu şi cred că această decizie de modificare a bacalaureatului ar trebui să o aplicăm chiar cu acest an şcolar, decizia o vom lua miercurea viitoare în Guvern pentru că simplifică pe de-o parte Bacalaureatul, iar pe de altă parte dă posibilitate tuturor celor care sunt afectaţi să ştie odată pentru totdeauna că ceea ce aprobăm acum prin lege va fi promovat un lung număr de ani de acum înainte”, a anunţat premierul Emil Boc.

Boc a precizat că examenul de bacalaureat va avea trei probe, dintre care una obligatorie – cea de limba română-, iar una dintre celelalte două probe va fi opţională, în funcţie de profilul liceului. Examenul de bacalaureat are în prezent patru probe scrise şi două orale. Premierul a anunţat că susţine această “formulă simplificată a bacalaureatului, care măsoară competenţe şi mai puţin aspecte cantitative”.

Guvernul a luat miercuri decizia de a-şi asuma răspunderea pe Legea educaţiei, la finalul unei şedinţe care a durat nouă ore. Proiectul Legii a fost modificat în şedinţa Executivului, în urma observaţiilor aduse de participanţii la discuţie.

Scrisorile prin care Executivul îşi anunţă intenţia de a-şi asuma răspunderea pe legile privind educaţia naţională, salarizarea unitară şi reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice au ajuns joi la Parlament, urmând să fie luate în discuţie în următoare şedinţă a Biroului Permanent comun.

Sursa: realitatea



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor