Băieţii, fără medalii la CE de judo seniori

Băieţii, fără medalii la CE de judo seniori
BELGRAD – Campionatul European individual de judo seniori a consemnat evoluţiile modeste ale lotului naţional masculin, care n-a reuşit să obţină nici o medalie sau o clasare pe primele cinci locuri.

România a fost reprezentată în întrecerea masculină de cinci judoka: Dan Fâşie (CSM JC Liberty) la 66 kg, Claudiu Baştea (Dinamo Braşov) la 73 kg, Daniel Brata (Dinamo Braşov) la 100 kg, cărora li s-au adăugat doi sportivi deplasaţi pe cheltuiala CSM JC Liberty, Cezar Rusu la 60 kg şi Constantin Cojoc la 81 kg. Din păcate, nici unul dintre aceştia nu a reuşit să realizeze o performanţă deosebită, cel mai bun rezultat fiind înregistrat de Claudiu Baştea, clasat pe locul VII la categoria 73 kg. Cei trei orădeni au avut evoluţii modeste.

Dan Fâşie, aflat în primul an la seniorat, a fost eliminat în primul tur. Aceeaşi soartă a avut-o şi Cezar Rusu. Revenit după o lungă perioadă de absenţă, Constantin Cojoc a avut ghinion la tragerea la sorţi, avându-l ca adversar în primul tur chiar pe viitorul campion european. În recalificări, orădeanul a fost învins de un alt multiplu medaliat la CE şi CM. Evoluţiile sale au fost însă dătătoare de speranţe pentru viitor.

La rândul său, braşoveanul Daniel Brata a fost eliminat în primul tur. Bilanţul delegaţiei române a fost salvat de evoluţiile fetelor, care au cucerit o medalie de aur prin Alina Dumitru, obţinând şi un loc V, prin Ioana Dinea Aluaş.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase