Băile Felix îşi propune să concureze cu staţiunile de peste graniţă, iar agenţii economici din staţiunea balneară au planuri de extindere. Totuşi, acţiunile din ultima perioadă a inginerilor silvici de la Romsilva sunt de natură să pericliteze plămânul verde al staţiunii. Aceasta într-o perioadă în care ministrul Apelor şi Pădurilor reclamă defrişările, ce cauzează inundaţii, dar afectează inclusiv punga geotermală de sub Băile Felix. Numai în acest an Romsilva s-a apucat să taie în două locuri din fondul forestier ce înconjoară staţiunea balneo-climaterică. Şeful inginerilor silvici, Adrian Florescu, asigură că totul se desfăşoară într-un regim de exploatare forestieră controlat. În ciuda acestor asigurări, constatăm de la an la an că Felix-ul devine tot mai chel. Deci tot mai puţin… climateric. Acestor acţiuni îndoielnice li se adaugă ameninţarea gazelor de şist, ce riscă să pună pe butuci tot turismul balnear de lângă Oradea. Şi dintr-o staţiunea balneo-climaterică recunoscută cândva la nivel continental, s-ar putea să se aleagă praful în doar câţiva ani. Astfel, dacă se va mulţumi să asiste letargică la ce se întâmplă, comunitatea locală s-ar putea trezi, nu peste mult timp, că în locul copacilor şi a apei geotermale vor răsări sonde cu ţiţei sau gaze!
Direcţia Silvică Bihor – Romsilva a tăiat zeci de copaci în pădurea din Băile Felix. Aceeaşi care găzduieşte şi pista de alergare. De anul trecut şi până acum, silvicii au tăiat 73 de metri cubi din pădurea – plămân verde al Băilor. Ecologiştii Ana Marossy, Mihai Togor şi Orlando Balaş condamnă acţiunea Romsilva. Tăierile afectează imaginea staţiunii, sportivii fiind împinşi tot mai mult să alerge pe asfalt, din cauza „invadării” pădurii de maşini, căruţe şi, iată, de… drujbe.
Silvicii se apără, însă, spunând că fac totul în numele amenajamentului silvic. Directorul Romsilva filiala Bihor, Adrian Florescu afirmă că este vorba despre „o toaletare ce duce la o creştere mai bună a puieţilor”.
Inginerul silvic ţine să amintească faptul că anul trecut a lansat invitaţii publice la discuţii privind „amenajamentul silvic din Felix” şi că abia la a treia invitaţie s-au prezentat Agenţia de Protecţie a Mediului, Primăria Sânmartin şi Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS).
Dincolo de invocatele toaletări, Romsilva a tăiat şi copaci sănătoşi. Florescu foloseşte un termen tehnic, afirmând că „aceştia erau în curs de debilitare”. Adică prezentau defecte. Totul, în numele regenerării. „Trebuie să facem lumină, să descoperim etajul inferior. Este un seminţiş pe care îl dezvoltăm. Eu, ca şi director, îmi asum ceea ce fac”, transmite Florescu.
Lemnul tăiat în pădurea Felix va fi vândut ca lemn de foc. Direcţia Silvică transmite că din trei în trei săptămâni face licitaţii pentru acest lemn, dar persoanele fizice pot să-l cumpere fără licitaţie…
Dealul ras la Hidişel
Tot Direcţia Silvică e responsabilă şi pentru tăierile de copaci de la intrarea în Hidişel, dinspre Felix. Locul arată dezolant, fiind vizibil şi din gropile de pe DN 76 Oradea – Deva. Acolo, silvicii au ras un deal întreg, susţinând că amenajează silvic. Deci, inteligent, cum ar veni. Şeful Florescu admite că „acolo arată urât”, dar asigură că peste ani şi ani în locul carpenului tăiat pe o suprafaţă de şapte hectare vor creşte specii valoroase, pe care le cere ecosistemul. Adrian Florescu: „Pădurea să fie condusă către ceea ce poate să ofere. Nu pot altfel – nu se poate rezolva frumosul la nivel de artă. S-a tăiat carpen care a ajuns la vârsta maximă şi se pune în loc stejar, gorun, cireş, larice. Adică speciile pe care le presupune ecosistemul. Noi suntem integraţi într-un sistem, juridic, economic”. Aşadar, Romsilva a ras carpenul bun pentru lemn de foc şi plantează în loc specii mai valoroase, pentru că le poate exploata şi pe acestea, ulterior. Şeful de la Direcţia Silvică informează că dealul golaş de la intrarea în Hidişel va avea din nou copaci cu coronament verde peste şapte ani.
Piscina ce înghite copaci
Nu sunt singurele acţiuni care văduvesc Băile Felix de zestrea lor verde. Staţiunea balneo-climaterică a mai pierdut circa 20 de arbori din parcul central, în favoarea extinderii piscinei de la Hotel Termal. Investiţia, comandată de SC Turism Felix, a primit de la Primăria Sânmartin o autorizaţie de construcţie emisă în condiţii presupus ilegale. Direcţia Judeţeană de Cultură şi arhitectul-şef al Judeţului arată că certificatul de urbanism în baza căruia s-a emis autorizaţia prezintă mai multe lacune. În schimb, Agenţia de Protecţie a Mediului s-a spălat pe mâini de problemă, transmiţând că, nefiind vorba despre o rezervaţie sau o arie cu statut special, nu cădea în competenţa APM să emită un aviz în acest sens.
Citiți principiile noastre de moderare aici!