Bal mascat pentru copii

De Crina Dobocan
Bal mascat pentru copii
Copiii din Valea lui Mihai s-au distrat copios la balul mascat organizat de Asociaţia Ave Miriam.

Evenimentul s-a consumat la sfârşitul săptămânii trecute şi i-a adunat laolaltă pe copiii care frecventează Centrul Creştin de Vară înfiinţat de organizaţie în luna iunie.

Prichindeii costumaţi în diverse personaje şi eroi din poveşti şi-au prezentat identitatea imaginară, împărtăşindu-ne din veselia şi imaginaţia lor ce trece, încă dincolo, pe tărâmul minunat al basmelor. Zânele, spiriduşii, balerinele, vrăjitoarele bune şi rele, Spider-man, amerindienii şi cowboyi au convieţuit într-un paşnic dans şi s-au înfruptat, într-un final, din bunătăţile şi tortul oferit de organizatori.

Astfel, Asociaţia „Ave Miriam” şi-a încheiat programul ocupaţional din cadrul proiectului „Un colţ de rai pentru îngeraşi”, în aşteptarea vacanţei următoare.

,,Toată vara, un număr de 30 de copii au beneficiat de acest program zilnic, între orele 9 şi 13, având parte de momente de joacă, educaţie, informare biblică şi rugăciune. Activităţile s-au desfăşurat în sala şi curtea amenajată cu sprijinul Ara Shoes România, Consiliul Judeţean Bihor şi a medicului Gabriel Furău’’, a informat părintele Zorel Zima, preşedintele Asociaţiei ,,Ave Miriam’’.

Asociaţia, în colaborare cu Parohia Greco-Catolică, va derula în continuare activităţi săptămânale, marcând diversele festivităţi religioase şi civile.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !