Balanţa spitalului ar putea fi la zero

De Otilia Șandor
1Comentariu
Balanţa spitalului ar putea fi la zero
Deficitul Spitalului Curteanu ar putea fi anihilat în 2-3 luni.

Spitalul Gavril Curteanu are, după cum JB a informat deja, deficit, dar acesta ar putea dispărea în două – trei luni, spune managerul unităţii, dr. Ovidiu Pop, care informează cititorii JB că are un set de măsuri de revenire a balanţei financiar-contabile a spitalului, pe termen scurt.

Măsuri

Doctorul a precizat că pentru ca unitatea să nu mai aibă minusuri, s-ar impune unele modificări de structuri pe tot spitalul, prin adaptare la nevoile actuale. Apoi, în funcţie de pachetul minim de servicii medicale de bază, unitatea pe care o conduce ar putea să îşi sporească veniturile proprii din alte părţi. În acest sens, managerul Pop spune că a şi iniţiat discuţii cu terţi, astfel încât negocierea unor anumite contracte noi să aducă bani la spital.

Altă măsură vizată de dr. Pop este mărirea veniturilor proprii prin acordarea de servicii medicale peste numărul contractat cu Casa de Asigurări de Sănătate Bihor.

În plus, balanţa financiară a Spitalului se poate ţine pe „zero” şi prin controlul oportunităţii investiţiilor scumpe, dar şi prin controlul respectării protocoalelor de tratament.

În sensul reducerii deficitului din unitate, dr. Pop spune că el şi colegii lui de la Curteanu au înaintat adrese la Ministerul Sănătăţii şi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru creşterea pe anul viitor a bugetului pe fiecare caz medical internat, de la 1.380 lei la 1.600 lei – cât are de pildă şi Spitalul Judeţean. Dr. Pop motivează că spitalul pe care îl conduce deserveşte practic pacienţi din trei judeţe şi anul acesta bugetul pe fiecare caz a ajuns să fie mai mic decât cel de anul trecut (când s-a alocat 1.440 lei/caz).

Dr. Pop conduce Spitalul Curteanu din iulie 2010 şi în 31 decembrie a.c. îi expiră mandatul la cârma unităţii.

În urmă cu circa două săptămâni, din sânul spitalului au ieşit la iveală mai multe nemulţumiri, în principal de la fostele spitale de TBC şi de Neuropsihiatrie, actualmente secţii ale Spitalului Curteanu. Oamenii ştiu de deficitul de bani, dar sunt nemulţumiţi de condiţiile din unitate precum şi de unificarea din 2010 a spitalelor orădene, efectuală la nivelul administraţiei locale. Ei cred că şi după expirarea mandatului managerului Pop, lor şi bolnavilor lor nu le va fi mai bine şi de aceea au început să ceară dezunificarea de Spitalul Curteanu.

Primarul Ilie Bolojan a aflat de deficitul de la Curteanu, comparând situaţia cu cea de la Spitalul Judeţean, care a fost pe minus anul trecut.

Pe de altă parte, managerul Pop spune că unele acuze recente sunt total nefondate, gratuite şi cu rea intenţie. Medicul spune că pentru a nu suferi bolnavii, pe aproape fiecare tip de investigaţie are colaborări cu minim doi furnizori medicali.

De pildă, pentru examinările RMN necesare pacienţilor de la Curteanu există colaborări şi cu Clinica Maria şi cu Transilvania (fostul Eurorad) şi cu Pelican şi cu Spitalul Judeţean. De aceea, o bună parte din an când RMN-ul de la clinica Maria nu a funcţionat sau cum RMN-ul de la Judeţean încă nu funcţionează, pacienţii nu au fost lăsaţi să aştepte ci au fost investigaţi acolo unde s-a putut.

Rezolvarea transportului de probe biologice este asigurat prin contract cu Ambulanţa Pelican fiindcă Ambulanţa Bihor nu dispune de atâtea maşini, or de exemplu probele de sânge trebuie trimise la laborator în maxim 30 de minute, în caz contrar, nu pot fi analizate.

Meseria, nu funcţia

Doctorul spune că nu e nici şef de comisie de sănătate în PNL, aşa cum spun unii, nici incompatibil cu legea. Managerul Pop a fost angajat la Spitalul Judeţean, unde i s-a suspendat postul după numirea în funcţia de şef la Curteanu. Tocmai pentru că legea nu îi permite ca în calitate de manager de spital să aibă contract de muncă şi fiindcă e penurie de medici de specialitatea lui (anatomo-patologie), doctorul a lucrat, pe bază de prestări servicii, la Spitalul Pelican, iar din acest an – la Spitalul Municipal – fără niciun leu remuneraţie. De altfel, declaraţiile de avere ale managerului sunt disponibile online. „Rău poate face oricine, bine – mai puţini”, spune dr. Pop, care zice că nu-şi dă meseria pentru nicio funcţie vremelnică, aşa cum e cea de şef de spital.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor