Balul chimiştilor fără ţigări, bere şi fete despuiate

1Comentariu
Balul chimiştilor fără ţigări, bere şi fete despuiate
ORADEA - Încă un bal s-a consumat vineri seara la discoteca No Problem. Evenimentul a fost dedicat celor aproximativ 400 de olimpici care au participat la competiţia naţională de chimie, desfăşurată în cursul săptămânii trecute în urbea noastră.

11 perechi au avut curajul de a ieşi în evidenţă, ocupând locurile de pe scenă şi nu cele din sală. Puştii au demonstrat că şi cei care stau toată ziua cu burta pe carte ştiu să facă show. Şi cum balul a fost patronat de Mihai Dacin, distracţia a fost garantată. Chiar şi aşa, la o primă evaluare, s-au putut observa diferenţele mari dintre liceenii pasionaţi de carte şi cei a căror pasiune este distracţia. Au lipsit aproape cu desăvârşire ţigările din mâinile bobocilor, precum şi sticlele de bere. De gelul de păr parcă nu a auzit nici un flăcău, iar buricul domnişoarelor nu a mai fost la vedere. În ciuda acestor „lipsuri” distracţia şi-a urmat cursul normal. Printre momentele artistice, bobocii au fost provocaţi la dans, însă proba declaraţiilor de dragoste i-a scos din impas. „Te visez încă din stadiul de moleculă…” sau „Ai produs în mine o explozie mai mare decât cea de la Mihăileşti”, au fost doar câteva din declaraţiile de amor care au împărţit fluturaşi în stomac celor prezenţi.

Ioana Iuhas



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor