Banatissimo – un festival DKMT, in prima editie la Timisoara

De Delia S. Barbu
Timisoara va gazdui Festivalul Internaţional de corzi ciupite Banatissimo - Plucked Strings Festival, ediţia I
Timisoara va gazdui Festivalul Internaţional de corzi ciupite Banatissimo - Plucked Strings Festival, ediţia I
23-24 noiembrie. Timişoara. Sala de concerte a Colegiului Naţional Ion Vidu găzduieşte prima ediţie a Festivalului Internaţional de corzi ciupite Banatissimo. Un eveniment cu miză mare: dincolo de plăcerea muzicii, organizatorii doresc „impunerea euroregiunii DKMT pe harta culturală a Europei”.

Organizat de Adrian Mardan şi Didina Oniga, profesori la Colegiul Naţional de Artă “Ion Vidu”, Festivalul Internaţional de corzi ciupite Banatissimo – Plucked Strings Festival, ediţia I, îl are ca autor de imagine (afişe, trofee, diplome) pe lect. univ. dr. Remus Rotaru de la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara.Organizat de Inspectoratul Judeţean Timiş şi Consiliul Judeţean Timiş, festivalul urmăreşte impunerea euroregiunii DKMT (Dunăre-Criş-Mureş-Tisa) pe harta culturală a Europei prin manifestări cultural-artistice care să exprime năzuinţele şi aspiraţiile oamenilor din acest spaţiu, după cum spun organizatorii.

„Sub tutela unui sincretism cultural, atât de util prezentului nostru, de-a lungul manifestării, în holul de la intrarea în sala de concerte de la “Ion Vidu”, timişorenii vor putea admira o expoziţie de o originalitate aparte cu instrumente arhaice din spaţiul românesc ale prof. univ. dr. Ovidiu Papană, de la Facultatea de Muzică din Timişoara, iar oaspeţii festivalului vor fi întâmpinai de elevi merituoşi de la clasa de chitară a prof. dr. Adrian Mardan şi de la clasa de harpă a prof. Didina Oniga, care vor întreţine atmosfera şi vor încălzi publicul înainte de concertele din fiecare seară.

În festival se va putea audia un program cât mai divers începând cu prima seară, vineri 23 noiembrie, de la ora 19, când va fi deschiderea oficială cu Adrian Mardan într-un mini recital de chitară, acompaniat de o prezentare de modă, urmat de un inedit duo de ţambale cu Mircea Ardeleanu, tatăl şi fiul, continuat de grupul de tamburaşi din Sânnicolau Mare – Batini Beciari cu un program atractiv, seara fiind pecetluită printr-un calup de instrumente şi lucrări muzicale încântătoare pentru chitară solo şi duo de chitare din ţara vecină Serbia, încheindu-se cu orchestra de tamburaşi şi mandoline de la Şcoala de Muzică „Josif Marinković” – Serbia.

A doua seară, sâmbătă , 24 noiembrie, ora 19 este deschisă de Rozalia Pataki cântând la harpă gotică într-un duo de harpe cu Traian Moldovan, urmat de quartetul de harpe din Italia – Adria Harp Quartet care va desăvârşi seara într-un recital exploziv: totul continuă cu un recital de factură medievală al duo-ului Judit Andrejszki soprană şi clavecinistă (Budapesta) specializată în muzica veche şi Caius Hera lăută, un concitadin, recunoscut pentru interpretările sale la instrumente medievale; seara este culminată de concertul care va închide festivalul, al orchestrei de ţitere Ronasagi din Dorobanţi –România avându-l ca şi coordonator artistic pe Juhasz Kalman din Ungaria”, se arată în prezentarea manifestării. Directorul festivalului este Adrian Mardan.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !