Banca Națională a României – 136 de ani de activitate

Banca Națională a României – 136 de ani de activitate
În urmă cu 136 de ani, la data de 17 aprilie prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 90 a Legii pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune, lua ființă Banca Națională a României.

În cercurile societății românești ideea înființării unei bănci de credit și de emisiune a fost o preocupare încă din 1848. După îndelungate dezbateri și analize la sfârșitul lunii martie 1880 Parlamentul României a adoptat legea înființării băncii de emisiune, promulgată de principele Carol I în 11 aprilie 1880.

Banca Națională a României s-a înființat ca o societate anonimă cu un capital social de 30.000.000 lei, din care o treime era participarea statului și două treimi a particularilor, având privilegiul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător.BNR

Rolul benefic al Băncii Naționale a României a început să se contureze în perioada devalorizării accelerate a argintului când biletul la bancă a început să fie tot mai apreciat și mai căutat.

Efectele pozitive ale activității BNR au fost vizibile încă de la începutul activității sale, astfel: treptat a fost creat, introdus și dezvoltat un climat de ordine în circulația bănească, piața fiind alimentată ritmic cu monedă națională; creditul a fost ieftinit și s-a stabilizat; a fost constituită piața capitalurilor; au fost susținute și sprijinite crearea sistemului bancar modern și dezvoltarea capitalului autohton; au fost stabilite contacte cu instituții și bănci din Europa; s-a dezvoltat un climat de încredere pe piața banilor, important factor în economia de piață; practicile cămătărești au fost limitate în zona afacerilor mici și mijlocii; a fost impulsionată dezvoltarea burgheziei, iar numărul bancherilor a fost în creștere.

Banca Națională a României ca principala sursă de credit românesc, până la Primul Război Mondial a promovat și susținut mobilizarea capitalului financiar inactiv spre întreprinderile industriale și comerciale productive. Principiul este susținut accentuat și vocal și în prezent.

O preocupare continuă a BNR a fost și asigurarea prezenței sale în teritoriu. Astfel, în martie 1881 au început să funcționeze cele patru sucursale care au fost stabilite prin legea de înființare: Iași, Galați, Brăila și Craiova. Ulterior pe întregul teritoriu al Vechiului Regat au mai fost deschise 29 de agenții. De-a lungul timpului structura teritorială a băncii a suferit o serie de modificări în funcție de necesități, în prezent aceasta fiind formată din patru sucursale regionale și șaisprezece agenții.

Agenția Bihor, Oradea Mare în trecut, s-a alăturat “Bătrânei Doamne” în data de 10 noiembrie 1920. Activitatea agenției s-a desfășurat în aceeași locație între anii 1920 – 1944 și din 1945 până în prezent. În perioada 1940-1944 funcționarii au fost mutați la Beiuș, iar între 1944 – 1945, până la eliberarea Ardealului, la Brad. În această perioadă Oradea a fost cedată Ungariei prin Dictatul de la Viena.


BNR Bihor

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase