Bancile, verificate de CJPC Bihor

2Comentarii
Bancile, verificate de CJPC Bihor
12 bănci instituţii bancare bihorene au fost amendate cu 640.000 de lei de către CJPC Bihor.

Amenzi de 640.000 de lei au fost aplicate de protectorii consumatorilor la 12 banci orădene. La cinci bănci le-au fost întocmite procese verbale care urmează să fie înaintate instanţelor judecătoreşti. Comisarii protecţiei consumatorilor au luat în vizor actele adiţionale la contractele de credit de consum cu sau fără ipotecă. Astfel, în perioada 04.10 – 15.10.2010, reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor au verificat 13 societăţi bancare.

„Au fost constatate abateri la 12 dintre acestea, valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate fiind de 640.000 lei. La cinci  unităţi bancare s-au întocmit procese verbale în baza Legii 193/2000 (r2), care urmează a fi înaintate instanţei judecătoreşti. În procesele verbale întocmite în baza OUG 50/2010 s-au dispus ca măsuri complementare aducerea contractelor la conformitate conform prevederilor art.88(1) din OUG 50/2010”, ne-a informat Sebastian Secoşan, comisarul-şef al CJPC Bihor.

Deficienţ

Câteva deficienţe se referă la comisioanele de risc. „În baza prevederilor legii 193/2000 (r2) s-au întocmit cinci procese verbale care urmează a fi înaintate instanţei judecătoreşti pentru ca aceasta să se pronunţe dacă redenumirea comisionului de risc sau includerea acestuia în comisionul de administrare reprezintă clauză abuzivă”, a precizat Sebastian Secoşan.

Alte deficienţe se refereau la rezilierea unilaterală a contractului de către bănci. În contractele de credit şi actele adiţionale încheiate de cinci unităţi bancare nu se face referire la prevederile art.39 din OUG 50/2010 („În cazul imposibilităţii consumatorilor de a accepta majorarea dobânzii, creditorul nu are dreptul să denunţe unilateral sau să rezilieze contractul fără o propunere, transmisă în scris, de reeşalonare sau refinanţare a creditului, în raport cu veniturile actuale ale consumatorului, în măsura în care o asemenea reeşalonare sau refinanţare este posibilă potrivit reglementărilor interne ale creditorului.”.

„Actele adiţionale încheiate cu consumatorii de una dintre băncile verificate cuprinde prevederi contrare dreptului consumatorului de a beneficia de reducerea costului total al creditului în caz de plată anticipată, de la data efectuării acesteia”, a specificat Secoşan.

În contractele de credit şi actele adiţionale încheiate de două bănci verificate nu apar menţiuni cu privire la drepturile pe care le are consumatorul privind cesiunea contractului de credit, ceea ce îl dezavantajează pe consumator nefiindu-i menţionate toate drepturile conform legii.

D.B.

Taguri: , , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor