Bani europeni pentru modernizarea Ştrandului Municipal

Bani europeni pentru modernizarea Ştrandului  Municipal
ORADEA – Ştrandul Municipal din Oradea va fi reabilitat cu fonduri europene nerambursabile. Consilierii locali au aprobat în şedinţa ordinară de joi investiţii de peste 6 milioane de euro în ştrand.

Proiectul municipalităţii prevede o investiţie de 2,2 milioane euro pentru o clădire vestiar şi 4,1 milioane euro pentru schimbarea sistemului circular apă bazine. În raportul de specialitate pus pe masa consilirilor proiectul prevede realizarea unei clădiri P+1 pentru vestiare, duşuri, grup sanitar, punct sanitar, spaţiu tehnic, un salon de frumuseţe, sală de sport, saună, jacuzi şi solar artificial. De asemenea, raportul de specialitate mai arată că este nevoie de ample lucrări de modernizare la reţelele de apă caldă furnizată de CET, întrucât încălzirea cu apă geotermală este nocivă.

Ca urmare executivul are în plan modernizarea celor cinci bazine. Lucrările ar dura 12 luni. Bazinul pentru copii urmează să fie compartimentat în două, pe vârste, în bazinul oval mare se va realiza o peninsulă cu banchete, iar în bazinul oval mic se prevede un tunel circular de aer. În ultimii ani, municipalitatea a investit circa două milioane de euro în ştrand, pentru reabilitarea clădirii administrative care adăposteşte grupurile sanitare şi punctul de prim ajutor şi montarea de duşuri noi.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !