Bani grei pentru credite

141 de miliarde lei din bugetul local pe 2006 se duc în contul datoriei publice, reprezentând aproximativ 4,6% din veniturile Oradiei. Administratia locala va plati anul acesta dobânzi în valoare de 57,9 miliarde lei, sub forma obligatiunilor municipale.

80,6 miliarde lei reprezinta rambursarile de împrumut, iar 2,5 miliarde lei plata comisioanelor aferente creditelor.

Peste 1.100 miliarde

Conform proiectului de buget adoptat luna trecuta, municipalitatea are în momentul de fata credite contractate în valoare de 1.113,518 miliarde lei, în curs de rambursare fiind doar împrumuturi cu valoarea totala de 163,518 miliarde lei. 10 miliarde lei au fost luati de la Volksbank pentru modernizarea Stadionului Municipal si 23,668 miliarde lei pentru achizitionare de utilaje pentru SC Drumuri Orasenesti, 9,85 de miliarde lei de la Raiffeisen Bank pentru construirea Bazinului Olimpic si 20 de miliarde lei pentru construirea drumului de centura.

Prima emisiune de obligatiuni municipale reprezinta 100 de miliarde lei, banii fiind folositi pentru reabilitare si modernizare de strazi. Rambursarea altor doua împrumuturi bancare nu a început înca. A doua emisiune de obligatiuni municipale, în valoare de 150 de miliarde lei, va trebui rambursata în perioada 2008-2010.

Împrumutul cel mai substantial, de 800 miliarde de lei, luat de la BCR, care urmeaza sa fie folosit pentru reabilitarea, modernizarea si extinderea infrastructurii, va fi rambursat începând cu anul 2015, pe o perioada de zece ani.

Pengo Zoltán

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase