Bani la F.C.M.R.

REŞIŢA – La o zi de la reunirea lotului, care a avut loc luni, 15 ianuarie a.c., componenţii F.C.M.R. au intrat în posesia a unei părţi din drepturile financiare, adică salariile pe lunile noiembrie şi decembrie 2006, în total câte şase milioane pentru fiecare jucător.

Dar, se fac eforturi, tot cu sprijinul primarului Reşiţei, Liviu Spătaru, ca până duminică, 21 ianuarie a.c., când este programată plecarea în cantonament, la Băile Herculane, să se achite şi jumătate din rata contractuală.

„În stagiul de pregătire din staţiunea de pe Valea Cernei, cu cazare la Hotelul Roman, vor pleca 30 de jucători, printre care se vor regăsi şi cinci-şase juniori“, ne-a mai spus ieri, Petru Tincul, directorul executiv al grupării din Valea Domanului.

Marius Moraru



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase