Bani mai mulţi pentru dascăli

4Comentarii
Bani mai mulţi pentru dascăli
BUCURESTI/ORADEA – Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, şi cel al Învăţământului şi Cercetării, Mihail Hărdău, au anunţat joi, în Parlament, că au elaborat un amendament la bugetul pe 2007, privind transferarea sumei de 420 de milioane RON de la investiţii la salariile profesorilor.

Această măsură se echivalează cu o majorare salarială de aproximativ 4%. Amendamentul va fi discutat la dezbaterea anexelor proiectului de buget, adoptarea sa având şanse foarte mari, în condiţiile în care a fost salutat şi de reprezentanţii Opoziţiei. „Nu a fost o decizie uşoară, a fost o decizie foarte grea”, a declarat Sebastian Vlădescu, punctând că s-a urmărit detensionarea situaţiei create de greva japoneză a cadrelor didactice. Iniţiativa guvernanţilor a venit cu o zi după anunţul făcut de liderii celor patru federaţii sindicale din învăţământ privind boicotarea negocierilor, ca reacţie la atitudinea sfidătoare a Executivului.

În expectativă
În pofida disponibilităţii Guvernului de a satisface doleanţele dascălilor, continuă strângerea semnăturilor pentru demiterea ministrului Mihail Hărdău, iar în privinţa grevei japoneze care, conform planului iniţial trebuia să se încheie ieri, se va lua o decizie la începutul săptămânii viitoare. „Suntem în expectativă”, spune Ioan Ţenţ, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor.

În opinia sa, fiind vorba de un amendament neadoptat deocamdată de legiuitori, nu se poate vorbi de încetarea conflictului. „Şi dacă nu se va vota? Eu nu am încredere în ticăloşii ăştia nici o secundă”, afirmă circumspect liderul sindical. Ioan Ţenţ nu a putut preciza numărul semnăturilor strânse în şcolile bihorene pentru demiterea lui Mihail Hărdău, acestea nefiind încă centralizate.

Pengo Zoltan



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor