Bani mai putini, operatii complexe si multe

Bani mai putini, operatii complexe si multe
Criza a tăiat jumătate din banii pe februarie pentru operaţii, dar adresabilitatea creşte.

Banii alocaţi de Casa de Asigurări de Sănătate Bihor pentru internările şi operaţiile de la Spitalul Pelican s-au diminuat foarte mult.

Astfel, în luna februarie din acest an, CAS Bihor a plătit doar 400 de cazuri de internări, faţă de 900 de cazuri, într-o lună obişnuită. La acest minus de bani se adaugă, frecvent, nedecontarea de către CAS Bihor a unor servicii medicale, chiar dacă acestea au fost prestate bolnavilor. Acest fapt se datorează completării incorecte a biletelor de trimitere de către unii medici, cu care bolnavii se prezintă la spital etc.

Dr. Ovidiu Cacuci spune că inspectorii de la CAS Bihor nu sunt vinovaţi de această tăiere (aplicată tuturor unităţilor din Bihor) şi că spitalul de pe str. C.Coposu primeşte bani de la CAS conform legislaţiei în vigoare aferente specificului medical de aici.

Ca urmare a tăierii de bani, la spital se fac de la începutul acestui an programări pe liste pentru operaţiile bolnavilor ce nu sunt urgenţe şi nu au venituri suficiente, iar pacienţii care nu doresc să aştepte şi au posibilităţi financiare sunt preluaţi pe loc, pentru intervenţii.

În creştere

La unitatea medicală axată pe intervenţii chirurgicale deosebite, în 2010 zeci de mii de oameni au fost trataţi în ambulatoriul unităţii, iar circa 7000 de oameni au beneficiat aici de operaţii speciale, procentul cazurilor internate aici pentru intervenţii chirurgicale fiind de 80%.
Cu toate reducerile de bani, la spital continuă să crească numărul operaţiilor chirurgicale complexe şi unice în judeţ: tumori ce ţin de ORL, tratamente de ligamente încrucişate, artroscopii de şold, umăr, cot, transplanturi de os şi cartilaj, colecistectomii laparocscopice prin ombilic, tratamentul chirurgical al obezităţii la diabetici, tratamente cu laser pentru varice, dilataţii de esofag după ingerări de alimente etc.

O.Ş.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !