Bani pe hârtie

Bani pe hârtie
Lucia Varga, secretar de stat în Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, a anunţat ieri la Oradea că Bihorul ar putea dispune de fonduri din partea Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanţarea reabilitării reţelelor de apă şi canalizare, dar şi a staţiilor de tratare şi epurare a apei, din cinci oraşe ale judeţului.

„De acest proiect beneficiază zece judeţe din ţară, Bihorul primind a doua valoare
ca finanţare. Judeţul a fost împărţit pe şase microregiuni, în prima etapă a proiectului
se vor realiza documentele de finanţare pentru Aleşd, Salonta, Beiuş, Marghita
şi Ştei, iar Valea lui Mihai se află în pocedură de a obţine finanţarea. Suma
totală care se va investi în cele cinci localităţi este de 41 milioane de euro”,
a susţinut Lucia Varga într-o conferinţă de presă ţinută la sediul PNL Bihor.

Procente
Conform termenelor stabilite, anul acesta ar urma definitivate documentele de
finanţare, urmând ca în 2007 să se definitiveze documentele pentru licitaţia
de proiectare şi execuţie. În al doilea semestru al anului viitor se va trece
la executarea lucrărilor, care vor fi finalizate în 2009. Din valoarea totală
a proiectului, 19,2% va constitui contribuţia autorităţilor locale, 3,8% din
finaţare va fi suportată de la bugetul de stat şi restul de 77% va constitui
împrumutul garantat de stat din creditele externe.

Semne de întrebare
Trebuie precizat că, deşi proiectul arată frumos pe hârtie, cota de 19,2% pe
care ar trebui să o suporte comunitatea dă de gândit. Aceasta în condiţiile
în care un proiect care vizează infrastructura alimentării cu apă, care este
la pământ în judeţ, ajunge la milioane de euro. Logic, deci, primăriile din
judeţ vor trebui să contribuie la proiectele în cauză cu sume de ordinul mai
multor sute de mii de euro, poate chiar milioane! Rămâne de văzut, aşadar, dacă
autorităţile locale vor putea face rost de aceste sume.

Şi la comune
Pe lângă aceste localităţi, a II-a etapă a proiectului urmăreşte obţinerea şi
a altor tipuri de finanţări la fiecare microregiune în parte.
Astfel, în zona Aleşd sunt prevăzute a beneficia de astfel de lucrări localităţile
Tileagd, Bratca, Vadu Crişului, Şuncuiuş, din zona Beiuş localităţile Răbăgani,
Pomezeu, Holod, Căbeşti, Roşia, din zona Salonta localităţile Mădăras, Tinca,
Avram Iancu şi Batăr.

Din zona Şteiului vor fi incluse Rieniul, Nucetul, Vaşcăul, Lazuri de Beiuş,
Sudrigiu, iar din zona Valea lui Mihai şi Marghita, Săcueni, Roşiori, Diosig
şi Suplacu de Barcău.

„Este foarte important faptul că pentru pregătirea proiectului nu a fost nevoie
de nici un ban, singura condiţie impusă fiind ca aceste proiecte să fie apoi
finanţate”, a declarat Varga, care încurajează cu această ocazie autorităţile
locale sau agenţii economici să pregătească proiecte, pentru că fonduri există.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !