Bani pentru biserici şi ONG-uri

1Comentariu
Viceprimar Biro Rozalia
Viceprimar Biro Rozalia
ORADEA - Bisericile şi ONG-urile pot accesa fonduri nerambursabile, de la bugetul local pentru 2009. Ele mai au la dispoziţie doar patru zile lucrătoare, mai exact până în 24 aprilie, până când mai pot depune proiecte la Primăria Oradea.

După această dată nu vor mai fi acceptate
alte solicitări de finanţare, a anunţat
viceprimarul Biro Rozalia, în conferinţă de
presă. Pentru culte, aceasta este singura sesiune din
2009, pentru care municipalitatea are alocată suma de
600.000 de lei. „Am luat legătura cu
reprezentanţii fiecărui cult religios şi
încercăm să le asigurăm
consultanţă pentru depunerea proiectelor.
ONG-urile vor mai avea la dispoziţie o altă
sesiune în acest an, în semestrul al II-lea,
suma totală alocată pentru tot anul fiind 900.000
de lei ”, a precizat viceprimarul Biro, care
recomandă celor interesaţi să consulte
regulamentul specific de pe pagina web a Primăriei,
www.oradea.ro, la secţiunea „Ştiri”.


De interes public


Cel mai important criteriu în evaluarea dosarelor va
fi activitatea pe care o desfăşoară
asociaţia, şi anume, să fie de interes
public local (cotat cu cel mai mare punctaj), urmat de
experienţa în domeniu (spre exemplu,
numărul de proiecte câştigate şi
administrate până acum şi al beneficiarilor
activităţilor derulate în cadrul lor, dar
şi capacitatea de resurse umane de care dispune
asociaţia.


Până acum nu a fost depus nici un proiect la
Primăria Oradea, deşi există un interes real
din partea ONG-urilor, potrivit afirmaţiei
viceprimarului Biro Rozalia. „Ne aşteptăm
să depună proiecte multe asociaţii şi
fundaţii, cu ai căror reprezentanţi am stat
de vorbă. Probabil se vor mobiliza în ultimele
trei-patru zile”, a apreciat viceprimarul.


ONG-urile trebuie să asigure 30 la sută din
valoarea proiectului, iar celelalte 70% urmează
să le primească de la Primărie în trei
tranşe: un avans de 30%, după decontarea
căruia se pot solicita alte 60% şi în
final, restul de 10 procente.

Mălina Pop



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor