Bani pentru creșterea bivolițelor

De Simona Drimbău
Bani pentru creșterea bivolițelor
Fermierii care dețin bivolițe de lapte pot solicita și ei sprijin cuplat în domeniul zootehnic (SCZ-FB).

SCZ-FB se acordă fermierilor activi care trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Printre acestea se numără: să solicite SCZ pentru un efectiv de maximum 100 de capete de bivolițe de lapte, inclusiv, pe beneficiar, în exploatații cu cod ANSVSA, să dețină registrul individual al exploatației, completat și actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.760/2000.

O altă condiție a pentru acordarea sprijinului este să mențină bivolițele de lapte solicitate pentru SCZ până la data de 15.11.2018 inclusiv (finalul perioadei de reținere), în exploatația/exploatațiile cu cod ANSVSA din cerere și/sau în exploatațiile cu cod ANSVSA deținute de solicitant și/sau în exploatațiile asociațiilor/cooperativelor/grupurilor de producători în care animalele au fost transferate temporar pentru pășunat.

Bivolitele pentru care se solicită SCZ trebuie să îndeplinească următoarele condiții: sunt identificate și înregistrate în RNE la data depunerii cererii unice de plată, dar nu mai târziu de prima zi a perioadei de reținere 16.05.2018, potrivit prevederilor legale și să fie înscrise în Registrul genealogic al rasei. Bivolițele de lapte pentru care se solicitp SCZ-FB trebuie să aibă cel puțin o fătare înregistrată în RNE până la data de 15.05.2018 și cel puțin un produs înregistrat în RNE.

Excepție fac bivolițele de lapte care provin din import (2017-2018) sau care au avut fătări cu produs declarat mort/neviabil pentru care se prezintă documente doveditoare. În cererea unică se vor solicita maxim 100 capete bivolite.
Conform APIA Cererea unică în campania 2018 de poate depune până pe data de 15 ami inclusiv.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !