Bani pentru drumurile bihorene

6Comentarii
Bani pentru drumurile bihorene
ORADEA - Şoseaua de centură a Oradiei, pe o lungime de 5,2 kilometri, între DN 79 Arad – Oradea şi DN 76 Deva – Oradea va fi modernizată. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale va organiza în luna octombrie o licitaţie pentru proiectarea şi execuţia acestui sector al centurii Oradea, valoarea estimativă a contractului fiind de 40,31 milioane lei (11,41 milioane euro).

Contractul se va desfăşura pe o perioadă de un an şi va fi finanţat de la bugetul de stat, potrivit unui anunţ al CNADNR.
Garanţia de participare a fost stabilită la 677.000 lei sau 190.329 euro.
Investitorii interesaţi trebuie să facă dovada că au finalizat în ultimii cinci ani cel puţin un contract de lucrări care a avut ca obiect execuţia unui tronson de drum national de minim 1,5 km. CNADNR poate achiziţiona suplimentar servicii şi lucrări similare de la firma câştigătoare.
Criteriul de atribuire al licitaţiei va fi preţul cel mai mic. Valoarea lucrărilor în euro a fost calculată la cursul de joi al Băncii Naţionale a României, de 3,5324 lei pentru un euro.

Oradea – Beius

În plus, CNADNR va aloca 61,53 de milioane de euro pentru modernizarea unui tronson de 50,7 km din DN 76, între localităţile Oradea şi Beius. Potrivit anunţului companiei, contractul include, de asemenea, servicii de exproprieri necesare lucrărilor şi va fi finanţat printr-un credit de la Banca Europeană de Investiţii.
Lucrările se vor desfăşura pe o perioadă de doi ani. Garanţia de participare este de 2 milioane de lei sau 555.200 euro. Pot participa la licitaţie firmele care au încheiat în ultimii cinci ani un contract pentru lucrări similare mai mare de 25,85 milioane de euro şi care dispun de resurse de 5 milioane de euro pentru finanţarea proiectului. În alegerea ofertei câştigătoare, propunerea financiară va avea o pondere de 80%, iar cea tehnică de 20%.
CNADNR a anunţat în ultima săptămână că intenţionează să investească 70,52 milioane de euro pentru modernizarea a două tronoane cu o lungime de 69 de km ai DN 76.

 

Dan Birta

Taguri: ,


6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor