Bani pentru fermieri bihoreni

De Simona Albinaru
Fermierii, sprijiniţi financiar
Fermierii, sprijiniţi financiar
În jur de 40.000 de fermieri bihoreni vor primi bani în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă.

Începând cu 16 octombrie, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va autoriza la plată avansul către fermierii care au depus cereri de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă – SAPS 2012.

De acest avans vor beneficia toţi fermierii pentru care s-a finalizat verificarea condiţiilor de eligibilitate în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009. Plăţile în cadrul campaniei SAPS 2012 se vor face la cursul de schimb de 4,5383 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28 septembrie 2012.

Pentru campania SAPS 2012, România beneficiază de o alocaţie financiară de 1.043.001.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Beneficiari

În judeţul Bihor aproximativ 40.000 de fermieri au solicitat acest sprijin. Conform legislaţiei în vigoare, pot beneficia de măsurile de sprijin pe suprafaţă persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune etc. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul.

Sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţă de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare.

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !