Bani pentru fermierii bihoreni

Bani pentru fermierii bihoreni
ORADEA - Fermerii bihoreni au solicitat Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sprijin pentru 334.767 hectare.

Din numărul total de 42.989 de fermieri aproape 96% au primit sumele aferente plăţilor unice pe suprafaţă şi celor naţionale direct complementare. „150 de fermieri au fost excluşi de la plată fiind neeligibili, întrucât au depus cereri pentru suprafeţe sub limita de un hectar, sau au depus solicitarea după termenul limită de 25 iunie. De asemenea, 330 au fost sancţionaţi cu excluderea de la plată pentru supradeclarări sau situaţii conflictuale”, a precizat Ioan Grecu directorul Centrului Judeţean al APIA.

Fonduri

Din suprafaţa de 334.767 de hectare pentru care s-au depus cereri de sprijin, sunt eligibile pentru plată 331.267. Conform datelor firnizate de APIA Bihor, 851 de fermieri urmează să intre în posesia banilor în următoarele zile. 485 de oameni sunt cu ordinul de plată generat, plăţile efectuându-se zilnic, iar 42 de dosare sunt cu conturi nerezolvate. „Principalele cauze care au generat întârzâierea la plată a solicitanţilor de sprijin sunt existenţa unor litigii între fermieri, situaţie în care ambele părţi sunt excluse de la plată până la soluţionarea litigiului, neprezentarea la timp a decumentelor de clarificare a regimului de exploatare a terenului acolo unde în urma controalelor au fost relevate neconformităţi dar şi declarea unor suprafeţe în blocuri neagricole”, ne-a informat Ioan Grecu.

Anul trecut au fost efectuate controale administrative pentru toate cererile de sprijin. În urma acestor controale s-au descoperit 1.560 de supradeclarări. De asemenea, au fost efectuate controale pe teren pentru peste 1.000 de fermieri precum şi 106 controale pentru reconfigurarea unor blocuri fizice.
Simona Albinaru



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !