Bani pentru GAL-uri

De Simona Drimbău
Bani pentru GAL-uri
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, cele mai recente versiuni ale Ghidului de implementare şi Manualului de procedură aferente submăsurii 19.4.

Prin această submăsură se acordă sprijin nerambursabil pentru cheltuieli de funcţionare şi animare ale Grupurilor de Acțiune Locală (GAL).

„În sensul simplificării accesării fondurilor pe care le au la dispoziţie GAL-urile, am operat mai multe modificări în Ghidul de implementare şi în Manualul de procedură, printre care cele mai importante sunt introducerea posibilităţii de a include în aceeaşi tranşă de plată activităţi prevăzute în cadrul mai multor rapoarte de activitate şi posibilitatea depunerii rapoartelor prin mijloace electronice”, spun reprezentanţii AFIR.

De asemenea, versiunile actuale aduc o serie de clarificări privind cheltuielile de funcţionare şi animare în cadrul celor trei contracte de finanţare subsecvenţe încheiate între AFIR şi beneficiari, dar şi clarificări privind categoriile de cheltuieli eligibile/neeligibile privind funcţionarea GAL. Alte modificări se referă la introducerea formularelor specifice de achiziţie directă pentru beneficiarii finanţării în cadrul sM 19.4, precum şi a unei declaraţii privind acceptul pentru utilizarea datelor cu caracter personal, semnată şi datată de către reprezentantul legal, în vederea respectării prevederilor europene referitoare la protecţia datelor personale.

Sprijinul public acordat beneficiarilor sM 19.4 este 100% nerambursabil, iar la nivelul fiecărei Strategii de Dezvoltare Locală (SDL), costurile de funcţionare şi de animare nu trebuie să depăşească 20% din costurile publice totale efectuate pentru aceasta strategie.

Tipurile de cheltuieli eligibile în cadrul sM 19.4 vizează cheltuieli cu personalul, cheltuieli pentru servicii de consultanţă tehnică şi financiară, cheltuieli logistice, administrative şi de deplasare pentru funcţionarea GAL-urilor, cheltuieli pentru animare -informare şi promovare, dar şi cheltuieli pentru sărbători locale, festivaluri tematice, târguri de produse tradiţionale şi alte evenimente prin care se promovează teritoriul acoperit de GAL.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !