Bani pentru pachetele de agromediu

Bani pentru pachetele de agromediu
Fermierii au avut promisiuni că împreună cu avansul pe suprafață urmau să încaseze și plățile pe agromediu, însă virarea primei tranșe din subvenție s-a finalizat și din Măsura 214 nu s-a achitat nici un leu către beneficiari.

Conform conducerii APIA în luna decembrie, aproximativ 18.000 de fermieri care au depus cereri vor primi bani prin Măsura 214 „Plăți pentru agromediu” din vechiul PNDR dar doar pentru 3 pachete și nu 4 așa cum se anunțase anterior.

„Pentru agromediu am făcut deja declarația către AFIR care a transmis-o la Ministerul Agriculturii iar până în acest moment avem în jur de 17.600 de beneficiari care sunt transferați în contabilitate. Urmează să procesăm și restul de cereri dar anticipez că în plată vor fi dați aproximativ 18.000 de fermieri”, spun reprezentanţii APIA.

Banii sunt plătiți doar pentru 3 pachete și nu patru pachete din Măsura 214 – Plăți pe agromediu.

Este vorba despre Măsura 214 din vechiul PNDR dar aici nu se fac plăţi pentru pachetul 4 (culturi verzi) și 7 (terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roșu).

Aceste pachete nu intră la plată pentru că la sfârșitul lunii martie trebuie verificate cerințele specifice, acesta fiind și motivul pentru care au rămas doar cei 18.000 de beneficiari care vor intra la plată. Deci este vorba doar despre Pachetele 1, 2 și 3.

Pachetul 1- pajişti cu înaltă valoare naturală are o alocare de 24 de euro/ha, pachetul 2- practici agricole tradiţionale 58 euro/ha iar Pachetul 3- pajişti importante pentru pasări, varianta 3.1 Crex Crex 209 euro/ha și 3.2 Lanius Minor și Falco Vespertinus –101 euro/ha.

Prima compensatorie de agromediu şi climă este plătită anual, ca sumă fixă, acordată pe hectar și reprezintă o compensație pentru pierderile de venit și costurile suplimentare suportate de către fermierii care încheie angajamente voluntare pe care se angajează că le mențin pentru o perioadă de minimum 5 ani de la data semnării acestora.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase